Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

PD solicită UE să investigheze legăturile lui Sandu și Năstase cu frauda bancară

Reprezentanţii PDM au depus la sediul Delegaţiei UE 100 de mii de semnături în sprijinul petiţiei pentru verificări europene privind legăturile lui Andrei Năstase şi Maiei Sandu cu frauda bancară.
Sputnik

CHIȘINĂU, 14 nov – Sputnik. Secretarul general-adjunct al PDM, deputatul Eugen Nichiforciuc, a depus astăzi la sediul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova o petiţie însoţită de peste 100 de mii de semnături prin care se solicită sprijinul instituţiilor europene în verificarea eventualelor legături ale fostei guvernări PLDM, dar şi ale politicienilor Maia Sandu şi Andrei Năstase cu frauda bancară din anii 2013-2014.

„Avem încredere că organismele europene vor lua în considerare dorinţa celor peste 100 de mii de cetăţeni moldoveni şi vor analiza în mod obiectiv acest furt al miliardului şi cine a beneficiat cu adevărat de aceşti bani”, a declarat Nichiforciuc.

Petiţia semnată de peste 100 de mii de moldoveni precizează că investigaţiile preliminare cu privire la frauda bancară au indicat că schemele financiare ilegale au avut loc inclusiv pe teritoriul Uniunii Europene, de unde rezultă nevoia unei cercetări inclusiv la nivel european.

În textul petiţiei se mai arată că există indicii serioase că PLDM (pe lista căruia Maia Sandu a candidat în alegeri) a fost finanţat în campania electorală din 2014 cu bani proveniţi din frauda bancară, dar şi că protestele de stradă organizate în anul 2015 de către Andrei Năstase au fost susţinute financiar din aceeaşi sursă.

Petiţia solicită de asemenea verificări la nivel european privind relaţiile Fundaţiei „Open Dialog” cu liderii PAS şi PPDA, Maia Sandu şi Andrei Năstase.

Relațiile lui Sandu și Năstase cu ”Open Dialog” sunt investigate și de Parlament

Pe 4 octombrie, Parlamentul de la Chișinău a constituit Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept ale imixtiunii Fundației ”Otwarty Dialog” (Dialog deschis) și fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlovska, în treburile interne ale Republicii Moldova și finanțării din exterior a unor partide politice din Republica Moldova. În comisia de anchetă și-au delegat reprezentanți fracțiunile PD, PSRM și Grupul PPE. Din partea democraților au fost înaintați deputații Igor Vremea, Artur Reșetnicov și Marcel Răducan. Socialiștii sunt reprezentați în comisie de Vasile Bolea și Adrian Lebedinschi. Din partea Grupului PPE a fost delegat Simion Grișciuc.

La baza creării acestei comisii au stat informații potrivit cărora ar exista o legătură strânsă între această fundație și mai multe formațiuni politice din țară atât din Parlament, cât și din opoziția extra-parlamentară. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, Platforma Demnitate și Adevăr, în fruntea căreia se află Andrei Năstase, dar și Partidul Liberal Democrat din Moldova, care are cinci deputați în actualul Parlament.

Sandu și Năstase recunosc că au luat bani de la un ONG străin

În cadrul anchetei, comisia i-a audiat pe reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, CEC, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și membrii Asociații Promo-LEX. De asemenea, informații la răspunsurile deputaților a prezentat în scris și Procuratura Generală.

Deputații din cadrul comisiei i-au invitat la audieri și pe liderul PAS, Maia Sandu, dar și pe președintele PPDA, Andrei Năstase. Ambii au refuzat să vină la aceste audieri, motivându-și decizia prin caracterul închis la ședințelor comisiei.

La rândul său, președintele comisie de anchetă, deputatul Igor Vremea, a declarat că atitudinea manifestată de reprezentanții celor două formațiuni nu este serioasă, mai ales că instituțiile de resort ale statului dar și din afara țării au prezentat informații care contrazic categoric afirmațiile făcute de cei doi lideri de partid.

Deputatul a precizat că fundația ”Open Dialog” este o organizație neguvernamentală străină ”cu anumite implicații în Republica Moldova”.

Vremea a mai spus că raportul comisiei va fi întocmit în baza informației acumulate, fără poziția celor doi lideri de partid. Ținând cont de caracterul secret al informațiilor acumulate, Vremea a declarat că va face demersurile necesare, ca unele informații din raport să fie făcute publice.