Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Studiu șocant: Țara din Europa în care cetățenii devin tot mai xenofobi

Peste 55 la sută dintre nemți au o atitudine lipsită de simpatie față de străini, potrivit unui studiu efectuat în acest an de cercetătorii Universității din Leipzig.
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 nov – Sputnik. Sentimentele xenofobe sunt în creștere în Germania, arată un studiu sociologic acumulat. Unul din trei nemți și-a exprimat o atitudine negativă față de persoane din alte state, potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).

În landurile din Estul Germaniei, peste 47 la sută din respondenți au căzut de acord cu afirmația: “străinii profită de sistemul protecției sociale”, arată datele sondajului, în timp ce în landurile din Vestul Germaniei 32,7 la sută din respondenți au susținut o astfel de afirmație.

Americanii și nemții cred că valorile occidentale comune se erodează

Mai mult decât atât, potrivit autorilor studiului, Oliver Decker și Elmar Brähler, peste șase la sută din nemți au viziuni clare de extrema dreaptă, un indicator în creștere față de studiile anterioare, efectuate de Universitatea din Leipzig în ultimii patru ani. Cu toate acestea, numărul este mai mic decât cel înregistrat într-o cercetare din anul 2002, când 9,7 la sută din nemți simpatizau cu extrema dreaptă.

“Sondajul nostru arată foarte clar că fenomenul xenofobiei devine tot mai răspândit în toată țara”, a declarat Decker.

Cercetătorii din Leipzig au intervievat în acest an 2416 de persoane (1918 din Vest și 498 din Est, pentru a cuprinde întreaga populație).

Respondenții au fost întrebați în legătură cu o gamă largă de subiecte, printre care susținerea unei dictaturi autoritare de dreapta, xenofobia, antisemitismul, darwinismul social, șovinismul și nazismul.

Atitudini negative față de musulmani, sinti și țigani

În timp ce atitudinile antisemite s-au diminuat comparativ cu anul 2016, atitudinea negativă față de musulmani și țigani s-au înrădăcinat puternic în societate, constată autorii studiului.

Șocant: Peste jumătate dintre germani și-ar dori să facă asta - detalii

Aceștia au ajuns la concluzia că mai multe de jumătate din populația țării (55 la sută) este de acord cu afirmația: “Sunt prea mulți musulmani aici, uneori mă simt ca un străin în propria țară”. Doi ani în urmă, această cifră se afla la nivelul de 50 la sută, iar în 2014 – 43 la sută.

Opoziția față de politica migraționistă a cancelarului Angela Merkel, în special atunci când în 2015 guvernul a lăsat frontierele deschise în timpul crizei refugiaților, a crescut în Germania în ultimii ani. Acest lucru a alimentat ascensiunea organizațiilor de dreapta și extremă dreaptă precum “Alternativa pentru Germania” (AfD) și Pegida.

Participanții la studiu au fost întrebați și despre opțiunile de vot. Peste 55 la sută din persoanele care au declarat că vor vota pentru „Alternativa pentru Germania” (AfD), în cazul în care duminica viitoare vor avea loc alegeri parlamentare, au atitudini negative față de străini.

Dintre cei care ar vota cu CDU, CSU și SPD, peste 22 la sută au atitudini xenofobe. Printre votanții Democraților Liberi (FDP), doar 18 la sută și-au exprimat atitudini negative față de străini.

Printre susținătorii partidelor de stânga, Die Linke și Verzii, acest indicator este semnificativ mai mic – 15 și 11 la sută.

„Cei care sunt de extrema dreaptă se îndepărtează de CDU și SPD azi și se îndreaptă spre AfD”, afirmă Brähler.

Susținerea pentru o dictatură de dreapta

Germania, fără echivoc, despre țara care este poarta de intrare a migrației ilegale

Decker și Brähler au observat existența unor diferențe esențiale între votanții AfD și susținătorii altor partide reprezentate în Bundestag. Aceștia au fost șocați să constate că peste 13 la sută din chei chestionați care și-au exprimat preferința pentru AfD susțin o dictatură de dreapta.

Pentru comparație: printre votanții CDU și CSU, 2,3 la sută și-au exprimat astfel de viziuni, dintre susținătorii FDP – 4,3 la sută. Printre susținătorii Die Linke, Verzilor și SPD, o astfel de poziție este adoptată de mai puțin de 2 la sută.

Susținătorii unei dictaturi de dreapta sunt cei care consideră că “în numele intereselor naționale, în unele circumstanțe, o dictatură este cea mai bună formă de guvernare” sau că “nemții au nevoie astăzi de un singur partid care ar cuprinde toată națiunea”.

Cercetătorii de la Universitatea din Leipzig, începând cu anul 2002, efectuează anual un studiu cu privire la evoluția atitudinilor autoritariste și de extremă dreapta în Germania. În anul 2018 studiul a fost efectuat în cooperare cu Fundația Heinrich Böll și Fundația Otto Brenner.