Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Avertizarea salvatorilor după cazul de intoxicație cu insecticide la Cantemir

IGSU atenționează oamenii că în această perioadă a anului este foarte mare pericolul de intoxicație cu substanțe destinate combaterii dăunătorilor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 nov – Sputnik. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI atenționează populația asupra pericolului intoxicației cu insecticide și pesticide. În condițiile în care organismul uman vine în contact cu substanțe concentrate sau chiar cu doze mici, dar repetate, se pot produce intoxicații a căror gravitate depinde de doza absorbită în organism.

Potrivit specialiștilor, simptomele intoxicației pot apărea la câteva ore de la pătrunderea toxicului în organism. Persoana intoxicată poate acuza dureri de cap, oboseală, amețeli, în cazuri mai grave ar putea avea convulsii, tulburări de vedere și echilibru, pierderea cunoștinței.

Autoritățile sunt în alertă: Detalii privind cazul de intoxicație mortală la Cantemir

Mai mult decât atât, în cazul aflării oamenilor în spații închise unde a fost pulverizat substanța toxică, aceștia ar putea să-și piardă viața din cauza concentrației mare a substanței și inhalării acesteia.

Astfel, IGSU atenționează oamenii să nu utilizeze în condiții casnice substanțe toxice pentru a evita pericolul intoxicațiilor. În caz de intoxicație, este necesară intervenția urgentă a echipajului medical și scoaterea persoanelor din zona contaminată. Atenționările salvatorilor vin pentru a preveni cazurile tragice similare cu cel produs în localitatea Flocoasa, raionul Cantemir, unde au decedat trei minori. 

Amintim că cinci membri ai unei familii din localitatea Flocoasa, raionul Cantemir, au fost transportați în stare gravă la spital, având semne de intoxicație cu o substanță chimică. Din păcate, trei copii au decedat la spital. Ceilalți doi pacienți, mama și bunica, au fost transportați la Chișinău.

Din primele constatări se pare că grâul fusese stropit mai devreme cu substanţe chimice, pentru a-l proteja de insecte. Cerealele au fost puse la păstrare în verandă, în apropierea camerelor unde dormeau membrii familiei.