Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Întrevederea Putin-Trump: Ce vor discuta cei doi președinți

Kremlinul a dezvăluit care vor fi posibilele teme de discuție în cadrul întâlnirii celor doi lideri la Buenos Aires.
Sputnik

CHIȘINĂU, 2 nov – Sputnik. Întrevederea dintre Vladimir Putin și Donald Trump la Paris va fi de scurtă durată, a precizat consilierul președintelui rus, Iuri Ușakov, comunicp RIA Novosti.

”În cadrul G20, va fi o întâlnire de durată și consistentă, iar la Paris va fi una scurtă, care va dura puțin, a declarat Ușakov.

Potrivit acestuia, întâlnirea de la Buenos Aires este încă la etapa coordonării.

”Este greu de spus care va fi durata aproximativă a întâlnirii, este imposibil deocamdată”, a adăugat consilierul prezidențial.

Lavrov nu a încercat să facă pronosticuri privind intențiile SUA

O întrevedere între Putin și Trump este planificată pentru 11 noiembrie, la Paris, unde vor avea loc acțiuni dedicate împlinirii a o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Kremlinul a precizat că vor fi luate în discuție relațiile bilaterale. Moscova nu exclude că va fi abordată și tema Acordului privind lichidarea rachetelor cu rază mică și medie de acțiune.

Summitul țărilor din grupul G20 va avea loc la Buenos Aires în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie.

Ultima întâlnire dinte Putin și Trump a avut loc în iulie, la Helsinki. În cadrul întrevederii, cei doi președinți au discutat practic tot spectrul relațiilor bilaterale și al agendei internaționale, ajungând la înțelegeri practice într-un șir de direcții.