CHIȘINĂU, 1 nov – Sputnik. Clubul Internațional al Femeilor din Moldova va organiza și în acest an tradiționalul Târg internațional de caritate, care se desfășoară la fiecare sfârșit de an în ajunul sărbătorilor de iarnă.
Clubul Internațional al Femeilor din Moldova, alături de reprezentanți ai corpului diplomatic din Moldova, organizează în acest an cea de-a 22-a ediţie a ”Târgului internațional de caritate – 2018”. Obiectivul evenimentului este colectarea de fonduri pentru cinci proiecte locale, axate pe îmbunătățirea calității vieții femeilor și copiilor defavorizați.
Potrivit organizatorilor, banii adunați din donațiile vizitatorilor sau din vânzările biletelor de acces, precum şi pentru participarea la tombolă vor fi donați celor 5 beneficiari selectați de către comitetul de granturi al „Clubului Internațional al Femeilor din Moldova”.
”La fiecare ediţie, acest scop nobil adună împreună reprezentanţi ai comunităților locale și internaționale pentru un schimb interactiv de experienţă dar și pentru a face cunoscută activităţile sociale”, spun organizatorii.
Ambasade, organizații internaționale și naţionale, antreprenori dar și meșteri populari îşi vor etala în cadrul Târgului bucate tradiţionale lucrările de artizanat, vestimentaţie la preţuri accesibile. Vizitatorii vor putea gusta și din bucatele tradiționale ale țărilor care vor fi reprezentate la eveniment de soțiile ambasadorilor acreditați în țara noastră. Totodată, va fi organizată şi o tombolă cu sute de premii de valoare, oferite de sponsori, parteneri și donatori, precum bilete avia, gadjeturi.
La ediția din anul trecut a targului s-au colectat peste 36 de mii de euro pentru sprijinirea femeilor și copiilor vulnerabili, în urma vânzării a şase mii de bilete.
Pentru mai multe detalii despre eveniment poate fi accesată pagina de Facebook a ”Târgului internațional de caritate – 2018”.
Târgul internațional de caritate – 2018 va avea loc pe data de 9 decembrie, cu începere de la ora 10:00. Evenimentul se va desfășura la ”Moldexpo”, în Pavilionul Central.
Agenția de știri și radio Sputnik Moldova este partener media internațional al evenimentului.