CHIȘINĂU, 31 oct – Sputnik. Ancheta a stabilit că microbuzul implicat într-un accident din regiunea Tver, în urma căruia au avut de suferit mai mulți muncitori din Republica Moldova, avea defecțiuni tehnice, informează direcția regională a Comitetului de Anchetă al Federației Ruse.
”A fost intentat un dosar penal în temeiul p.1 art. 238 CP al FR (acordarea serviciilor necorespunzătoare cerințelor securității vieții și sănătății consumatorilor). În cazul dat consumatorii erau transportați cu un microbuz Mercedes-Benz Sprinter 3, care avea defecțiuni tehnice, iar construcția acestuia fusese supusă unor modificări ilegale”, informează instituția printr-un comunicat.
Accidentul a avut loc din cauza neadaptării vitezei la condițiile meteo nefavorabile. Microbuzul a fost aruncat în șanțul de pe marginea drumului din cauza poleiului format pe traseu.
Șoferul microbuzului a fost interogat de poliție. Acesta are în palmares 60 de amenzi pentru încălcarea regulilor de circulație rutieră.
Despre accident
Toți pasagerii erau cetățeni ai Moldovei și se deplasau din Moscova spre Letonia.
Anterior, șeful de secție al direcției regionale a Inspectoratului Auto al MAI al Rusiei, Denis Cernîh, a spus că starea șoferului și a pasagerilor microbuzului (muncitori) care s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului în regiunea Tver sunt în afara pericolului.
„Ei se îndreptau spre punctul de trecere a frontierei cu Letonia. Conform datelor, muncitorii intenționau să treacă frontiera pentru a-și legaliza actele și a reveni ulterior în Rusia la muncă”, a adăugat Cernîh.
Șoferul transporta pasageri în condiții ilegale
Conform datelor preliminare, șoferul se ocupa cu transportul ilegal de pasageri, având permisul de conducere doar pentru categoria „B”.
Microbuzul se afla la evidență în Breansk. După ce a fost înregistrat, „construcția vehiculului au fost operate modificări”, precizează poliția.
Șoferul „căuta pasageri prin Internet, pe unii îi lăsa la metroul „Annino” (Moscova), se ocupa de transportarea oamenilor peste graniță. Acesta a fist amendat de 60 de ori pentru încălcarea regulilor de circulație rutieră. Pe numele lui a fost întocmit un proces-verbal administrativ. Acum se află la secția de poliție”, a spus reprezentantul Direcției MAI.