Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Tânăr din Capitală, decedat în condiții neclare: Poliția examinează mai multe ipoteze

Detalii privind moartea unui tânăr de 18 ani dintr-un cartier locativ din Chișinău: ce spune poliția?
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 oct – Sputnik. Oamenii legii examinează câteva ipoteze în cazul decesului unui tânăr în sectorul Râșcani al Capitalei, a declarat pentru Sputnik purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Chișinău, Natalia Stati.

În seara de miercuri, o persoană a apelat serviciul 112, informând că d-un apartament se aud împușcături. Ajunși la fața locului, polițiștii au depistat cadavrul unui tânăr împușcat în cap.

Iată ce riscă bărbatul care l-a împușcat mortal pe fiul analistului politic Anatol Țăranu

Poliția a pornit o anchetă pe acest caz pentru a elucida toate circumstanțele tragediei. Tânărul de 18 ani se afla în casă cu sora sa mai mică, în vârstă de 9 ani. Părinții lor erau la serviciu”, a spus Stati.

Potrivit acesteia, în cadrul anchetei urmează să fie stabilite toate circumstanțele acestui caz: dacă a fost un suicid sau un accident. Astfel, poliția examinează câteva ipoteze ale celor întâmplate.

Stati a menționat de asemenea că arma din care s-a tras era păstrată în casă legal.

Potrivit informațiilor difuzate de presă, tatăl victimei este angajat al Poliției de Frontieră a Moldovei.