Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Putin despre războiul nuclear: „Noi vom ajunge în rai, iar ei vor pieri”

Președintele rus, Vladimir Putin, a avertizat că în cazul unui atac nuclear, rușii “vor ajunge în rai ca niște mucenici” în timp ce agresorii, pur și simplu, “vor pieri pentru că nu vor reuși să se pocăiască”.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 oct – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, vorbind despre o posibilă utilizare de către cineva a armei nucleare împotriva Federației Ruse, a avertizat că în cazul unui astfel de scenariu “noi ca niște mucenici vom ajunge în rai, iar ei, pur și simplu, vor pieri”.

Putin la „Valdai”: Cetățeni ai SUA și ai țărilor europene, capturați de ISIS în Siria

În cadrul ședinței clubului de discuții Valdai, președintele a menționat că în concepția Federației Ruse cu privire la utilizarea armei nucleare nu este prevăzută aplicarea loviturii preventive, astfel de arme nu pot fi folosite decât pentru lovituri de răspuns.

“Agresorul trebuie să știe că răzbunarea este inevitabilă, că va fi nimicit. Noi, victimele agresiuni, vom ajunge în rai ca niște mucenici, iar ei, pur și simplu, vor pieri, pentru că nu vor reuși să se pocăiască”, a declarat Putin.

Anterior, Putin mai declarase că Moscova, teoretic, ar putea utiliza arma nucleară, însă doar drept răspuns la un alt atac nuclear. El a menționat că o astfel de decizie ar putea fi luată dacă sistemele de alertă nu doar vor identifica momentul lansării rachetelor, dar și vor determina traiectoria zborului și momentul căderii focoaselor pe teritoriul Rusiei.

Clubul internațional de discuții „Valdai”

Clubul internațional de discuții „Valdai” e o reuniune a celor mai de vază experți, specializați în studierea politicii interne și externe a Rusiei. Clubul a fost creat în septembrie 2004, la inițiativa RIA Novosti, Consiliului pentru Politica Externă și de Apărare, ziarului The Moscow Times, revistele “Rusia în politica globală” și Russia Profile.

Numele platformei vine de la locul desfășurării primei conferințe, care a avut loc în Velikii Novgorod, lângă lacul Valdai.

Putin se bucură de o încredere internațională mai mare decât Trump>>>

"Valdai" reprezintă una din cele mai importante platforme de discuții între elitele intelectuale și politice rusești și cele internaționale.