Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ultimatum în Parlament. Candu condiționează votarea proiectelor înaintate de Guvern

Președintele Parlamentului schimbă ordinea dezbaterilor în Parlament. Andrian Candu a anunțat că noile reguli intră în vigoare de săptămâna viitoare.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 oct – Sputnik. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, le-a înaintat astăzi la ședința în plen a Legislativului un ultimatum membrilor Guvernului. Șeful Legislativului a declarat că proiectele înaintate de Guvern nu vor fi examinate la ședințele plenare, dacă miniștrii chemați să răspundă la întrebări și interpelări nu vor fi prezenți în sală.

”Dacă miniștrii nu vor fi prezenți la ”Ora Guvernului”, atunci nici noi nu vom vota proiectele de lege propuse de Guvern”, a declarat Candu.

Președintele Legislativului a propus ca ședința de joi de săptămâna viitoare a Parlamentului să înceapă cu ”Ora Guvernului”. Astfel, dacă ministrul chemat nu va fi în sală, atunci proiectele de lege ale Guvernului incluse în ordinea de zi nu vor fi dezbătute și votate.

Decizia a fost luată după ce un deputat s-a plâns că nu toți membrii Guvernului chemați la raport, i-au în serios întrebările formulate de aleșii poporului.

Obligațiile membrilor Guvernului în fața Parlamentului

Deputații moldoveni sunt în drept să înainteze întrebări și interpelări membrilor Guvernului. De asemenea, aleșii poporului îi pot chema pe reprezentanții Guvernului, dar și pe premier, la audieri și prezentarea unor rapoarte.

Andrian Candu a cerut darea de seamă de la doi miniștri din Guvernul Filip
Fiecare deputat poate adresa întrebări membrilor Guvernului sau conducătorilor altor autorităţi ale administraţiei publice. Deputatul, în aceeaşi şedinţă plenară, poate adresa cel mult două întrebări.

Deputatul trebuie să precizeze dacă doreşte să primească răspunsul în scris sau oral la şedinţa în plen. Dacă se solicită răspuns oral, acesta va fi prezentat la următoarea şedinţă în plen în cadrul Orei Guvernului. Dacă se solicită răspuns scris, acesta se prezintă în termen de 15 zile.

Interpelările se fac în scris, arătându-se obiectul acestora, fără nici o dezvoltare, concretizându-se forma răspunsului solicitat. Interpelarea deputatului constă dintr-o cerere adresată Guvernului, prin care se solicită explicaţii asupra unor aspecte ale politicii Guvernului ce ţin de activitatea sa internă sau externă. 

În cazul solicitării răspunsului în scris la interpelare, Guvernul va răspunde în cel mult 15 zile. Autorii interpelării pot cere Parlamentului dezbaterea în şedinţă plenară a răspunsului la interpelare, înaintând în acest sens o moţiune simplă. Prezenţa membrilor Guvernului, cărora le sunt adresate interpelări, la şedinţa Parlamentului consacrată interpelărilor, este obligatorie.