Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Putin a aprobat bazele politicii de stat până în anul 2025

Guvernul va trebui să pregătească planul privind realizarea noilor prevederi în decurs de trei luni.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 oct — Sputnik. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a aprobat bazele politicii de stat în domeniul securității nucleare și radiologice până în anul 2025, decretul respectiv fiind publicat pe portalul oficial de informații juridice.

„A aproba Bazele atașate ale politicii de stat în domeniul asigurării securității nucleare și radiologice a Federației Ruse pe perioada de până în anul 2025 și perspectivele ulterioare"", se spune în document.

Îmbătrânirea personalului și pericolul atacurilor teroriste

Documentul califică drept principale problemele ale asigurării securității nucleare obiectele moștenirii nucleare, pentru încheierea ciclului vital al cărora sunt necesare măsuri suplimentare, dar și acumularea combustibilului nuclear și a deșeurilor radioactive. Totodată, un efect negativ are majorarea vârstei medii a lucrătorilor și creșterea nesemnificativă a numărului de specialiști tineri în domeniul respectiv.

Putin: Noile arme rusești sunt superioare celor străine

Guvernul consideră, de asemenea, că implementarea în procesul de producere a dispozitivelor care generează radiații ionizante este reglementată insuficient din punct de vedere juridic. În afară de aceasta, în document se menționează că în lume apar tehnologii noi care pot fi „aplicate pentru înfăptuirea unor acțiuni nesancționate (inclusiv a actelor teroriste) în privința obiectivelor de utilizare a energiei atomice în scopuri pașnice și de apărare".

Rolul energiei atomice

Totodată, există pericolul că produsele radioactive pot fi transferate ilegal peste frontierele Federației Ruse sau pot fi comercializate ilegal pe teritoriul Federației Ruse.

Se menționează de asemenea că în Rusia s-au păstrat suprafețe considerabile (păduri, terenuri agricole) care au fost supuse cândva contaminării radioactive și care acum sunt doar parțial potrivite pentru activitatea economică.

În document se arată că în Rusia rolul energiei atomice este în creștere și că apar tehnologii și dispozitive tot mai moderne și mai sigure. Cerințele privind asigurarea securității în acest domeniu sunt tot mai mari atât la nivel național, cât și internațional. În același timp, a sporit rolul societății civile în „aprobarea deciziilor în domeniul utilizării energiei atomice, inclusiv în problemele privind gestionarea combustibilului nuclear utilizat și a deșeurilor radioactive".