CHIȘINĂU, 11 oct — Sputnik. Fotbaliștii Naționalei Moldovei sunt pregătiți să pună capăt șirului de eșecuri care durează deja de cinci ani, a declarat joi portarul echipei Aleksei Koșelev la conferința de presă din ajunul meciului.
Echipa Moldovei se va confrunta pe 12 octombrie cu San Marino, pe stadionul „Zimbru" din Chișinău. Meciul va începe la 21.45, ora Chișinăului.
„În primul rând, vom juca un meci foarte important pentru noi. Nu ne interesează cine și cu ce se ocupă în afara terenului de fotbal. Mâine avem o confruntare foarte importantă și toate gândurile noastre sunt concentrate asupra victoriei pe care dorim să o obținem și care va fi prima din ultimii cinci ani. Este greu de crezut că, o perioadă atât de îndelungată, suporterii noștri nu s-au putut bucura de succesele echipei. Însă vom face tot posibilul pentru a schimba imaginea", a menționat Koșelev.
Acesta a mai subliniat că fotbaliștii nu trebuie să fi prea relaxați pe motiv că adversarul va fi în apărare cea mai mare parte a meciului.
„Cum am jucat cu Belarus, tot așa trebuie să ne programăm să jucăm și cu San Marino", a încheiat Koșelev.
După două meciuri de debut, pe primul loc în tabelul grupei a doua în liga „D" se află naționala Luxemburgului care are la activ 6 puncte. Pe locul doi se situează Belarus (4 puncte), pe trei se află Moldova (1 punct), pe patru este San Marino (0 puncte).