CHIȘINĂU, 11 oct – Sputnik. Curtea Constituțională (CC) a Republicii Moldova a declarat neconstituțională o prevedere din lege care le interzicea în mod automat și nediferențiat dreptul la vot persoanelor declarate incapabile printr-o hotărâre judecătorească.
Potrivit deciziei CC, ”deși statul are un interes de protecție a integrității scrutinului electoral, presupunerea potrivit căreia persoanele cu dizabilități de ordin mintal sunt, în mod obișnuit, supuse manipulării, are la bază o prejudecată. Chiar dacă această prejudecată s-ar adeveri în cazul persoanelor internate în instituții medicale, ea nu este justificată în cazul persoanelor care locuiesc în cadrul comunității”.
Potrivit deciziei magistraților de la Curtea Constituțională, ”chiar și în cazul celor internați în instituțiile medicale ar exista mijloace mai puțin drastice decât interzicerea exercițiului dreptului de vot pentru a împiedica manipularea acestora”.
”Cu titlu de exemple, statul ar putea permite accesul liber al persoanelor cu dizabilități la materialele electorale și la sursele de informare, reducând astfel pericolul unor influențe unilaterale, sau ar putea să încurajeze, atunci când este posibil, votarea în comunitatea în care persoanele au locuit înainte de instituționalizare”, se menționează în decizia Curții.
La declararea neconstituţionalităţii acestei prevederi din Codul Electoral, CC a făcut trimitere la argumentele tribunalelor din Europa şi Statele Unite ale Americii. Curtea a menționat că asigurarea echilibrului diferitor interese, convingeri și moduri de viață reprezintă o valoare fundamentală a societăților democratice.
CC a indicat spre standardul care trebuie luat în calcul, atunci când se stabilește dacă persoana cu dizabilități de ordin mintal posedă capacitatea înțelegerii naturii și a efectelor votării și, în consecință, posedă capacitatea de a vota.
Această capacitate poate include unul sau mai multe din următoarele elemente:
(a) persoana înțelege informațiile relevante pentru decizia pe care trebuie să o ia;
(b) persoana apreciază implicațiile acestor informații pentru propria ei situație;
(c) persoana are capacitatea de a compara opțiunile disponibile; și
(d) persoana poate alege opțiunea dorită din lista acestora.