CHIŞINĂU, 10 oct — Sputnik. Amintim că Dodon care i-a retras prin decret lui Băsescu cetățenia Republicii Moldova, ce i-a fost acordată încă de fostul șef de stat Nicolae Timofti. Colegiul Civil al Curții Supreme de Justiție urma să ia această deciziei în data da 10 octombrie, dar ședința a fost amâna din motive ce nu sunt precizate pe site-ul Curții.
Ședința din data de 24 octombrie urmează să aibă loc în lipsa părților.
Traian Băsescu și soția lui au primit cetățenia Moldovei în vara anului 2016, prin decretul semnat de Nicolae Timofti. Dar, în 2016, liderul socialist de atunci Igor Dodon devine noul șef al statului, iar primul decret semnat de acesta la sfârșitul aceluiași an a fost cel privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu, dar nu și soției acestuia.
Dodon i-a retras cetățenia lui Băsescu pentru că acesta ar fi ascuns faptul că era urmărit penal atunci când a primit cetățenia Republicii Moldova. Băsescu a atacat decretul lui Dodon în prima instanță și a pierdut. După care Băsescu a mers cu recurs la Curtea de Apel, care a menținut hotărârea primei instanței, lăsându-l pe fostul președinte al României Traian Băsescu fără cetățenia Republicii Moldova.
Iar pentru că Băsescu a atacat și această decizie, litigiul a ajuns astăzi la Curtea de Apel.
Băsescu vrea să devină premier sau președinte al Republicii Moldova>>
În august 2017, Băsescu a anunțat că renunță la șefia formațiunii sale din România — Partidul Mișcarea Populară și, în general, la activitatea politică. Atunci presa a scris că Traian Băsescu își propune să devină deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar mai apoi vrea funcția de prim-ministru sau de președinte al țării. Aceste zvonuri au fost confirmate de Eugen Tomac, președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară (PMP).
Potrivit lui Tomac, PMP și Băsescu au o strategie mai amplă, care include susținere Partidului Unității Naționale (PUN) din Republica Moldova, condus de Anatol Șalaru, în alegerile parlamentare din 2018. Fiind întrebat de jurnaliști dacă Băsescu țintește și obținerea unei funcții importante la Chișinău, cum ar fi cea de prim-ministru sau de președinte, Tomac a răspuns afirmativ: "Da, desigur".
Iar în 25 mai 2017, Anatol Șalaru a declarat în cadrul congresului PUN că Traian Băsescu urmează să fie ales în funcția de președinte al partidului respectiv, după încheierea litigiului legat de obținerea cetățeniei Republicii Moldova de către fostul șef al statului român.