Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Vin zile grele pentru moldoveni: Aceste produse nu vor mai fi comercializate în magazine

Parlamentul Republicii Moldova a amendat legislația în vigoare interzicând comercializarea și folosirea unor produse cu care, în ultimele decenii, ne-am deprins atât de mult și le folosim zi de zi.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 oct — Sputnik. Utilizarea și comercializarea veselei de unică folosință din plastic ar putea fi interzisă în Republica Moldova chiar din 1 ianuarie 2021. Comisia parlamentară Mediu și Dezvoltare Regională a avizat săptămâna aceasta un proiect de modificare și completare a legislației.

Deputat: Moldova este dezarmată în fața produselor modificate genetic

Potrivit proiectului de lege, utilizarea și comercializarea farfuriilor, paharelor, tacâmurilor şi bețișoarelor de unică folosinţă din plastic, cu excepţia celor biodegradabile, va fi interzisă începând cu anul 2021.

Cei care vor încălca Încălcarea acestor prevederi va fi sancţionată cu amendă de până la 4 500 de lei pentru persoanele fizice sau de până la 12 mii de lei pentru persoanele juridice.

Potrivit autorilor proiectului, obiectele din plastic nereciclabil constituie o sursă de gunoi pentru comunităţi, în timpul arderii emit gaze toxice, pot sufoca sau întrerupe digestia animalelor care le consumă, iar degradarea plasticului are loc între 100 şi 400 de ani. Totodată, autorii propun ca alternativă vesela de unică folosinţă produsă din hârtie, faină de porumb, cânepă organică, zaharuri, grâu, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr, amidon, resturi din mere sau cele care conţin aditivi biodegradabili.

Anterior a fost completată legislația națională cu prevederi prin care s-a interzis, începând cu 1 ianuarie 2019, utilizarea și comercializarea pungilor de plastic.

Proiectul urmează a fi discutat și votat în plenul Legislativului.