Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Viol și omor la Colonița: dosarul, trimis în judecată – Iată cine este ucigașul

Procuratura a finalizat dosarul și l-a trimis în judecată în cazul odiosului omor comis la Colonița.
Sputnik

Chișinău, 1 oct — Sputnik. Oficiul Ciocana al Procuraturii Municipiului Chişinău a finalizat şi transmis în judecată cauza penală de învinuire a unui locuitor al comunei Tohatin. Acesta este acuzat de comiterea unui furt, de acțiuni violente cu caracter sexual şi omorul intenționat al unei femei.

Violul conjugal: Cât de răspândit este acest fenomen în Moldova

Corpul neînsuflețit al victimei a fost depistat pe 30 mai 2018, în fâșia forestieră din Coloniţa, după ce oamenii legii fusese alertaţi despre dispariţia femeii.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală, a fost identificat presupusul autor al crimei. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al comunei Tohatin, în vârstă de 28 de ani, cu care victima se cunoştea, anunță într-un comunicat de presă Secţia Relaţii Publice a Procuraturii Generale.

Potrivit probelor, între cei doi s-ar fi iscat o ceartă pe motiv că victima ar fi refuzat să satisfacă poftele sexuale perverse ale învinuitului. Ca rezultat, bărbatul, care era în stare de ebrietate, ar fi agresat sexual victima, a asfixiat-o, după care i-a sustras telefonul mobil şi a dispărut.

Fiind audiat de procurori, învinuitul, care anterior a mai fost condamnat pentru o tentativă de viol, şi-a recunoscut vina, iar dacă va fi găsit vinovat el riscă de la 15 până la 20 ani închisoare sau detenție pe viață.