CHIȘINĂU, 30 sept — Sputnik. Începând cu 1 octombrie pensiile pentru aproape 95 de mii de persoane vor crește. Această majorare este ultima etapă (a patra) de valorizare a pensiilor, reformă implementată de Guvern. În total, este vorba de 85 064 beneficiari de pensii pentru limita de vârstă și de 9 753 de beneficiari de pensii de dizabilitate. Urmare a acestei valorizări, mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă crește cu 308,43 lei (cu 20%, până la o medie de 1784,94 lei), iar în cazul pensiilor de dizabilitate majorarea va constitui 415,24 lei (cu peste 40%, până la o medie de 1368,45 lei).
În etapa a patra de valorizare sunt revăzute pensiile pentru limita de vârstă şi cele de dizabilitate stabilite în perioada 1 ianuarie 2014 — 31 martie 2017. Valorizarea va fi efectuată din oficiu, fără deplasarea beneficiarului la organul teritorial de asigurări sociale.
„O reformă complicată prin care ne-am dorit să corectăm o nedreptate. Acum avem certitudinea că am pus bazele unui sistem de pensii corect și echitabil. După încheierea acestei ultime etape, putem spune că am ajustat pensiile afectate de devalorizarea banilor în timp pentru toți cei care au fost nedreptățiți după anul 2000", a subliniat premierul Pavel Filip, care a inițiat reforma pensiilor.
Procesul de valorizare, care face parte din reforma pensiilor, a fost inițiat în 2017, iar Guvernul a reușit încheierea acestuia cu 1 an și jumătate mai devreme decât era preconizat inițial. În urma acestei reforme au fost revăzute pensiile a sute de mii de persoane:
1) Pensiile stabilite în anii 2001-2008 — valorizate la 1 aprilie 2017 (83 643 beneficiari);
2) Pensiile stabilite în anii 2009-2011 — valorizate la 1 noiembrie 2017 (67 653 beneficiari);
3) Pensiile stabilite în anii 2012-2013 — valorizate la 1 aprilie 2018 (54 165 beneficiari);
4) Pensiile stabilite în perioada 2014 — 31 martie 2017 — valorizate la 1 octombrie 2018 (94 817 beneficiari).