Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Bugetarii din Moldova sunt obligați să iasă sâmbăta aceasta la muncă

Guvernul de la Chișinău a decis că sâmbătă, 29 septembrie, este zi în care toți bugetarii vor ieși la muncă. Ziua de lucru va dura 8 ore.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 sept – Sputnik. Sâmbătă, 29 septembrie, este zi de lucru pentru toți bugetarii din Republica Moldova. Angajații în structurile de stat vor trebui să recupereze 8 ore de muncă pentru ziua de 29 august, care a fost declarată drept zi liberă.

Când moldovenii vor avea o nouă vacanță de sărbători

Potrivit unei hotărâri de Guvern, cei care s-au odihnit la sfârșitul lunii august, vor trebui să recupereze zilele de 28, 29 şi 30 august în zilele de sâmbătă: 29 septembrie şi 20 octombrie. Ziua de 28 august a fost deja recuperată în sâmbăta din 8 septembrie. Mai urmează ziua de mâine și o altă sâmbătă peste o lună. 

Următoarea minivacanță de care se vor bucura bugetarii din țară va fi abia peste patru săptămâni. Potrivit Hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă, data de 25 decembrie, Crăciunul pe stil nou, este zi cu roșu în calendar. În acest an, 25 decembrie cade în zi de marți. Astfel, nu este exclus ca Guvernul să declare ziua de luni, 24 decembrie, zi liberă. Astfel că bugetarii ar putea avea o minivacanță de patru zile, în perioada 22-25 decembrie.

Potrivit Hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă în Republica Moldova, bugetarii au zile libere de Crăciun, Anul Nou, Paște, Ziua internațională a Femeii, Ziua Muncii, Ziua Victoriei, Ziua internațională a copilului, Ziua Republicii, Ziua Limbii. 

La sfârșitul lunii august, un șir de instituții de stat au avut liber pe parcursul a 11 zile, perioadă în care am marcat Ziua Republicii și Limba Noastră.