Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Șocant: Chiar de 11 septembrie, SUA dovedesc că sprijină terorismul și conflictele

În condițiile în care guvernul de la Damasc se pregătește să distrugă ultimul focar de rebeliune islamistă, punând capăt lungului conflict, SUA transmit o amenințare.
Sputnik

BUCUREȘTI, 11 sept — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Chiar în ziua în care se împlinesc 17 ani de la teribilele atacuri asupra „Turnurilor gemene" din New York, moment de început al noii politici "împotriva terorismului", SUA dovedesc că acuzațiile care li se aduc cu privire la susținerea instabilității mondiale și chiar a terorismului au o bază reală.

SUA: Trump și mutarea care poate arunca lumea într-o criză uriașă

Astfel, în condițiile în care guvernul legitim de la Damasc și aliații săi se pregătesc să dea lovitura decisivă rebeliunii islamiste, distrugând ultimul focar de război și punând astfel capăt lungului și sângerosului conflict, SUA transmit o amenințare, într-o evidentă încercare de a opri ofensiva finală a armatei Siriei.

Noaptea trecută, John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Donald Trump, a anunțat că SUA, Mare Britanie și Franţa au decis "să reacţioneze mai dur în cazul unui nou atac cu arme chimice al guvernului Siriei", transmite Reuters

"Am încercat să transmitem în ultimele zile că dacă vor fi utilizate pentru a treia oară arme chimice, reacţia va fi mult mai puternică", a declarat Bolton, precizând că "britanicii şi francezii, care ni s-au alăturat la a doua lovitură, sunt şi ei de acord că o nouă utilizare a armelor chimice va duce la o reacţie mult mai puternică".

Moscova: Teroriștii au găsit posibilitatea de a produce arme chimice în Siria

De precizat că acuzațiile în ceea ce privește celelalte "două atacuri chimice" nu au fost niciodată dovedite, iar Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice nu a susținut ideea că Damascul a folosit armament interzis. Dimpotrivă, OIAC a desfășurat un program de distrugere a arsenalul chimic sirian.

Cu alte cuvinte, folosind un pretext fără suport faptic, SUA și aliații săi — fostele puteri coloniale în Siria — doresc menținerea focarelor de „rezistență", în fapt surse de (unde au plecat) arme și „voluntari" pentru "Statul Islamic".

Destabilizarea Siriei, prin susținerea de către SUA a mișcărilor rebele "moderat islamiste" a dus la valul de migrație cu care se confruntă Europa, dar și la multitudinea de acte violente, unele cu caracter terorist, în țări europene care nu cunoscuseră așa ceva.

Merkel a susținut, pentru prima oară, acțiunile Rusiei în Siria

Menționăm că, tot cu prilejul lansării amenințărilor către Damasc, Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, a ameninţat direct luni Curtea Penală Internaţională dacă vor fi intentate procese unor cetăţeni americani sau israelieni — sau ai altor ţări aliate.

"Le vom interzice acestor judecători şi procurori intrarea în SUA, vom adopta sancţiuni împotriva activelor lor din sistemul financiar american şi îi vom inculpa în sistemul nostru judiciar", a amenințat Bolton, care a caracterizat CPI drept "iresponsabilă şi chiar periculoasă".

SUA contestă CPI după ce mai mulți militari americani au fost acuzați de săvârșirea unor fapte abominabile de sadism, tortură și omoruri în Orientul apropiat.

Putin: Guvernul Siriei trebuie să-și restabilească controlul asupra întregii țări>>>

Iată deci o atitudine sfidătoare la adresa întregii lumi, dovedind că SUA doar vorbesc de democrație, în timp ce, prin amenințare și forța combinată armată și financiară impun legi speciale pentru ei, americanii, dar și mențin o stare de fapt periculoasă, așa cum e cazul țărilor din Orientul apropiat.