Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Important pentru locuitorii Capitalei: Podurile din oraș pe care ar trebui să le evitați

Primăria Chişinău aduce la cunoştinţa locuitorilor, dar şi conducătorilor de autovehicule, informaţii despre starea podurilor din municipiu.
Sputnik

CHIȘINĂU, 26 aug — Sputnik. În regiunea municipiului Chișinăului există 20 de poduri, majoritatea fiind în stare de degradare, într-o măsură mai mică sau mai mare.

Video de groază cu momentul prăbușirii podului la Genova: Vă poate afecta emoţional

Toate construcțiile vor avea nevoie de reparaţii pentru a evita tragedii, vorbind în contextul tragediei din Genova, Italia, care a marcat o lume întreagă.

Următoarele poduri supun unui risc sporit cetățenii:

Podul de pe strada Ismail — construit în anul 1968, acest pod rutier cu suprastructură pe grinzi prefabricate din beton armat precomprimat, se află în stare nesatisfăcătoare atât tehnic, cât şi estetic. Necesită expertiză amplă. Vizual sunt prezente următoare defecte: grinzi din beton degradate; piloni din beton degradaţi; hidroizolare degradată, iar termenul de exploatare a expirat; rosturi de dilataţie degradate.

Viaductul bulevardului Dacia (Botanica — Centru) — construite între anii 1983 — 1988, toate trei poduri rutiere necesită întreţinere de calitate şi reparaţii locale. Vizual sunt prezente următoare defecte și necesare lucrări de întreținere: reparaţii locale a rostul de dilataţie degradate; colmatarea fisurilor existente în asfalt; hidroizolare degradată.

Podurile de pe bulevardul Grigore Vieru (Zona Circul din Capitală) — construite în anul 1961, aceste două poduri rutiere necesită expertiză amplă. Vizual sunt prezente următoare defecte: un pilon din beton defect; hidroizolare degradată şi a expirat termenul de exploatare a acesteia (25 ani); rosturi de dilataţie degradate.

Epilogul tragediei din Genova: Decizia autorităților italiene - detalii

Podul de pe strada Mihai Viteazul — construit în anul 1967, acest pod rutier cu suprastructura pe grinzi prefabricate din beton armat precomprimat necesită expertiză amplă. Vizual sunt prezente următoare defecte: grinzile din beton necesită reparaţii specifice; piloni din beton degradaţi; hidroizolare degradată a expirat termenul de exploatare a acesteia (25 ani); rosturi de dilataţie degradate.

Podurile de pe strada Gradina Botanică și strada Lunca Bâcului — aceste 3 poduri rutiere cu suprastructura pe grinzi prefabricate din beton armat precomprimat se află în stare satisfăcătoare. Necesită întreţinere de calitate şi reparaţii locale. Vizual sunt prezente următoarele defecte și necesită lucrări de întreținere: hidroizolare degradată; rosturi de dilataţie degradate; colmatarea fisurilor existente în asfalt.

În prezent trei pasaje necesită expertiză amplă şi anume — podul de pe strada Ismail, podurile de pe bulevardul Grigore Vieru şi podul de pe strada Mihai Viteazul.