Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Pavel Filip merge la locul accidentului din Ștefan Vodă, unde au murit trei persoane

Prim-ministrul Pavel Filip va vizita persoanele rănite în accidentul care a avut loc în această dimineață pe drumul dintre localitatea Popeasca și orașul Ștefan Vodă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 22 aug – Sputnik. Prim-ministrul Pavel Filip va vizita  persoanele rănite în accidentul care a avut loc în această dimineață pe drumul dintre localitatea Popeasca și orașul Ștefan Vodă.

Detalii sfâșietoare: Filmul tragicului accident cu implicarea autobuzului Chișinău-Zatoka

Serviciul de presă al Guvernului, anunță că Filip va merge la spitalul din orașul Ștefan Vodă, în jurul orei 14.00. 

Un accident teribil a avut loc în această noapte în raionul Ștefan-Vodă, cu implicarea unui autobuz de pe ruta Chișinău-Zatoka, a unui autoturism și a unui tractor. Sunt trei morți și mai mulți răniți, printre care și un copil de doar patru ani.

Accidentul a avut loc aproape de ora 2.00 dimineața. Potrivit poliției, autocarul care se îndrepta din Chișinău spre Zatoka, Ucraina, a lovit în spate un tractor cu remorcă, care nu avea luminile de semnalizare incluse. 

Imagini groaznice cu accidentul în care a fost implicat autobuzul Chișinău-Zatoka>>>

În urma coliziunii, și autobuzul, și tractorul s-au răsturnat. Din nefericire, autocarul a căzut peste un autoturism care era parcat în preajmă și în care erau trei persoane, toți membri ai unei familii. Șoferul automobilului și soția acestuia au murit pe loc. De asemenea, a decedat și un pasager din autocar.

Copilul cuplului din autoturism a fost internat în stare gravă la spital. De asemenea, cu răni sunt internați în spital șoferul autocarului, tractoristul și mai mulți pasageri din autobuz.