Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce a decis guvernul în privința minivacanței din august a bugetarilor

Guvernul a decis cum se vor odihni bugetarii la sfârșitul acestei luni - această hotărâre nu pare să fie însă pe placul tuturor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 aug — Sputnik. Guvernul a decis că zilele de 28, 29 şi 30 august curent vor fi zile libere. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv. Acestea vor fi recuperate în zilele de sâmbătă: 8 septembrie, 29 septembrie și 20 octombrie.

Potrivit Guvernului, decizia a fost luată în scopul organizării optime a timpului de muncă şi de odihnă din luna august 2018, ținând cont de faptul că ziua de 27 august, când este marcată Independenţa Republicii Moldova, şi de 31 august, când sărbătorim Ziua Limbii Române, sunt declarate oficial zile libere.

Critici dure la Guvern. Premierul le-a arătat din deget unor subalterni

Amintim că proiectul propus de Ministerul Sănătății nu a fost susținut de mai multe organizații. Prima care a reacționat negativ a fost Federația Sindicală a Educației și Științei. Președintele organizației, Ghenadie Donos, a spus că, pentru angajații din domeniul educației, sfârșitul lunii august este foarte important în vederea pregătirii către noul an de studii.

Mediul de afaceri din țară, de asemenea, s-a adresat Guvernului cu solicitarea de a respinge acest proiect de hotărâre. Potrivit oamenilor de afaceri, declararea zilelor de odihnă reprezintă un subiect de interes public major, luând în considerare impactul semnificativ pe care-l are asupra planificării activității instituțiilor de stat și întreprinderilor din toate sectoarele economiei naționale.