Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ești șofer și-ți plac motocicletele? Poliția ți-a pregătit o surpriză

Inspectorii de patrulare au pornit pe urmele amatorilor de motociclete.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 aug — Sputnik. Prima operaţiune complexă din acest an, care îi vizează în mod direct pe motocicliştii din ţară, va fi desfăşurată de INP începând cu ziua de azi şi până pe 15 octombrie.

Operaţiunea „Motociclistul" are drept scop sporirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor din această categorie.

Polițiștii de Patrulare, surprinși cu camera făcând asta în satul Mingir – Video

Pe parcursul acestor două luni, inspectorii de patrulare vor intensifica acţiunile de prevenire şi combatere a încălcărilor Regulamentului Circulaţiei Rutiere comise de motociclişti.

Mai mult, se va pune accentul pe documentarea încălcărilor grave din partea conducătorilor de motociclete, cum ar fi — conducerea în stare de ebrietate, nerespectarea regimului de viteză, încălcarea regulilor de manevrare și altele.

Inspectoratul Național de Patrulare amintește — pentru o călătorie în siguranță este necesară respectarea cu strictețe a prevederilor legale, a condițiilor de drum, adaptarea tehnică corespunzătoare a motocicletelor și îndrumările agenților de circulație.