Obiect misterios, de dimensiuni gigantice, descoperit în deșertul Gobi

Construcția grandioasă poate fi asemuită cu orice: începând cu o bază militară secretă, până la o tabără a savanților care studiază o navă a extratereștrilor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 14 aug — Sputnik. Zeci de mii de utilizatori ai serviciului Google Earth își frământă mintea, încercând să înțeleagă ce reprezintă obiectul misterios, descoperit întâmplător în deșertul Gobi. Această structură gigantică uluitoare ar putea fi orice, însă deocamdată nici un guvern din lume nu a rupt tăcerea pentru a explica ce reprezintă respectiva descoperire.

Doi cercetători, Black și Brett Cuzens, au publicat pe YouTube un video în care apare o construcție ciudată pe care au descoperit-o în timp ce studiau deșertul Gobi prin intermediul serviciului Google Earth.

Obiectul care se află în centrul deșertului din nordul Chinei pare la prima vedere o zonă industrială părăsită. Însă, examinat mai îndeaproape, devine clar că este vorba mai curând de un sistem de piste de decolare-aterizare foarte stranii pe care se află avioane militare vechi.

În momentul de față, Black și Brett Cuzens, cei care au descoperit primii acest obiect, consideră că, cel mai probabil, acestea sunt rămășițele unei baze în cadrul căreia a fost realizat cândva un anumit program cosmic. Cei doi nu au putut găsi un alt răspuns la întrebarea: care este rostul acestui obiect gigantic, situat în mijlocul deșertului.

Deci, ce obiect este acesta? Să fie oare într-adevăr un poligon pentru lansarea rachetelor balistice sau o bază a extratereștrilor? Încercați să deduceți singuri adevărul. Pentru a vedea cu propriii ochi această construcție misterioasă, accesați acest link în brauserul Google Chrome sau introduceți aceste coordonate (43°04'51.75"N 92°48'26.85"E) — fără paranteze — în aplicația Google Earth de pe computerul, telefonul mobil sau tableta Dvs. Ceea ce veți vedea o să vă surprindă.

CIA a publicat online informații desecretizate despre OZN-uri

Unul dintre utilizatori a observat că avioanele din imagine „par să se asemene cu cele care se pot deplasa ca elicopterele", adică acestea sunt fie avioane cu decolare verticală, fie autogire.

Alți internauți sunt de părerea că aceste aparate seamănă mai mult cu niște OZN-uri care s-au împotmolit în nisip.

„Nu am în vedere o navă extraterestră, însă acest obiect, într-adevăr, are un aspect ciudat, iar avioanele stau pe ceva (o platformă) mare, ascunsă în nisip", a scris acesta.