CHIȘINĂU, 13 aug — Sputnic. Vreme infernală în perioada următoare. Meteorologii moldoveni au emis o avertizare cod galben de caniculă pentru centrul și sudul țării.
Avertizarea va fi valabilă în perioada 14 — 16 august. În acest interval, cea mai mare parte a Republicii Moldova va fi lovită de arșiță cumplită.
Astfel, potrivit specialiștilor, în intervalul 14-16 august, predominant în raioanele centrale și de sud, temperatura maximă a aerului va atinge valori de 33-34°C.
În partea a doua a săptămânii, în raioanele de nord sunt posibile precipitații cu descărcări electrice.
Un val fără precedent de căldură a lovit vara aceasta mai multe țări europene, inclusiv din nordul continentului, unde vremea este în mod obișnuit mai răcoroasă.
În mai multe țări au fost înregistrate decese provocate de căldură, iar Spania și Portugalia au fost afectate de incendii de vegetație puternice.