Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Îi aduc în sicrie: Moldovenii morți în accidentul din Kaluga vor fi aduși miercuri acasă

Coloana de mașini care transportă cele șase sicrie cu moldovenii decedați în accidentul din Kaluga va ajunge în Republica Moldova către dimineața zilei de 8 august.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 aug – Sputnik. Potrivit datelor recente ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, marți, 7 august, autovehiculul specializat pentru transportarea corpurilor neînsuflețite ale victimelor accidentului tragic din regiunea Kaluga, a pornit din Federația Rusă și este în drum spre Republica Moldova. 

Ofițerii IGSU însoțesc pe parcursul itinerarului autovehiculul cu cele șase sicrie. Coloana de mașini urmează să ajungă în Republica Moldova către dimineața zilei de 8 august. Trupurile neînsuflețite vor fi aduse la Chișinău.

Filmul groazei. Momentul uciderii celor șase moldoveni lângă Kaluga a fost filmat

Totodată, IGSU informează că, pe parcursul zilei de astăzi, cele patru persoane traumatizate, care se aflau la spitalul Suhinici, au fost externate și sunt transportate cu trenul de pe ruta Moscova – Chișinău, fiind supravegheați de angajații SMURD. Trenul cu persoanele traumatizate urmează să ajungă la Chișinău conform orarului în seara zilei de 8 august, la ora 19:17.

Șase moldoveni au murit într-un tragic accident rutier care s-a produs, sâmbătă dimineața, în regiunea Kaluga, Rusia, iar alți opt au fost răniți. Tragedia s-a produs, la ora 7.40,  pe traseul M3. În accident au fost implicate trei unități de transport, inclusiv un microbuz de model Mercedes Vito cu numere de înmatriculare a Republicii Moldova. În urma impactului, 8 persoane au decedat, dintre care 6 cetățeni ai Republicii Moldova.

În accident au murit două femei și patru bărbați din Moldova. Victimele sunt originare din raioanele Orhei, Ștefan Vodă și Căușeni. Alte 8 persoane, cu vârstele între 19 – 47 de ani, șapte bărbați și o femeie, au suferit diverse traumatisme.