Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Moldova vrea să vândă mai multe ouă și carne pe piața europeană

Chiril Gaburici: Este important pentru Moldova să nu piardă oportunitatea de a vinde carne și ouă pe piața UE.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 aug – Sputnik. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a convocat astăzi o ședință de lucru pentru a evalua etapa de realizare a acțiunilor din Foaia de parcurs pentru obținerea de către Republica Moldova a dreptului de a exporta în Uniunea Europeană carne și ouă de pasăre de categoria B. În cadrul ședinței, au fost analizate aspecte aferente misiunii de audit privind exportul mai multor produse de origine animalieră pe piața UE și stabilite următoarele acțiuni, în vederea realizării condiționalităților prevăzute în Foaia de parcurs.

Rusia impune noi reguli de export pentru produsele vegetale din Moldova

„Trebuie să stabilim clar care sunt următorii pași, să depășim toate dificultățile de ordin legislativ, instituțional și să fim pregătiți pentru asigurarea unei misiuni de audit de succes din partea UE în 2019. Este important pentru țara noastră să nu piardă oportunitatea ca, în doi ani, să vândă carne și ouă pe piața UE – o piață cu potențial foarte mare de creștere a exporturilor”, a menționat Gaburici.

Astfel, s-a constatat necesitatea de avansare în procesul de export a produselor menționate și realizarea în termeni restrânși a acțiunilor ce țin de dotarea și acreditarea laboratorului de sănătate animală, continuarea armonizării cadrului legislativ național la cerințele și normele europene, crearea unei unități de procesare a deșeurilor din industria cărnii la nivel național, sporirea capacităților instituțiilor naționale de resort, precum și identificarea posibilităților de susținere a operatorilor naționali din domeniul producerii produselor de origine animalieră. Până la următoarea ședință, autoritățile vizate vor prezenta progresele înregistrate pe îndeplinirea pre-condițiilor necesare exportului de ouă pentru procesare și carne de pasăre.

În cazul în care Republica Moldova va realiza acțiunile enumerate mai sus, misiunea de audit din partea Uniunii Europene ar urma să vină în Republica Moldova în 2019. Atunci, se va decide dacă țara noastră va putea exporta carne și ouă de pasăre în UE. Astfel, va crește volumul exportului în UE, în cazul în care Republica Moldova va utiliza pe deplin de oportunitățile oferite de DCFTA prin extinderea gamei de produse exportate spre UE cu cele de origine animală și a produselor derivate din acestea destinate consumului.