Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Regretul lui Andrian Candu: Ce nu a putut să facă Parlamentul, dar trebuia să o facă

Legislativul va reveni în sesiunea de toamnă-iarnă pe 3 septembrie 2018. Aceasta va fi ultima sesiune din actualul mandat al Parlamentului de legislatura a XX-a.
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 aug – Sputnik. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul activității Legislativului în sesiunea de primăvară-vară, care s-a încheiat pe 27 iulie.

Șeful Legislativului a trecut în revistă numărul legilor și hotărârilor adoptate de deputați, dar a evidențiat și restanțele pe care le mai are Parlamentului de la Chișinău. Candu a declarat că una dintre restanțe este neadoptarea proiectului de lege cu privire la modificarea și completarea Constituției cu un nou articol privind orientarea Republicii Moldova la spațiul valoric democratic european, ca element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova.

Constituția Republicii Moldova va fi modificată

Președintele Parlamentului susține că motivul pentru care acest proiect nu a fost votat este lipsa celor 68 de voturi necesare pentru amendarea Constituției. Candu și-a exprimat însă speranța că aceste voturi vor fi găsite în rândul deputaților din PL și PLDM. 

”Trebuie să găsim voturi. Majoritatea parlamentară încă nu are voturile necesare. Sperăm că vom găsi voturile necesare în rândul opoziției pro-europene, adică a deputaților PL și PLDM”, a declarat Andrian Candu.

Șeful Legislativului susține că introducerea acestui nou articol în Constituția țării este imperativă. Potrivit lui Candu, ridicarea acestor principii la nivel constituțional este o obligație nu numai juridică, dar și morală.

”Este extrem de important pentru Moldova. De la intrarea în vigoare a acestor modificări, toate instituțiile statului și funcționarii din Moldova vor activa și vor elabora politici în așa fel încât să ne apropiem de Uniunea Europeană”, a declarat președintele Parlamentului. 

Proiectul de lege a fost elaborat de un grup de lucru care a fost creat în Parlament. Din grupul de lucru au făcut parte deputați din fracțiunile parlamentare, specialiști din cadrul Secretariatul Parlamentului, Cancelariei de Stat, experți constituționaliști și de politică externă. Nu și-au delegat reprezentanți în această comisie fracțiunile PSRM, PLDM, PL și PCRM.

Parlamentul va reveni în sesiunea de toamnă-iarnă pe 3 septembrie 2018. Aceasta va fi ultima sesiune din actualul mandat al Parlamentului de legislatura a XX-a.