CHIȘINĂU, 27 iul — Sputnik. Se apropie perioada vacanțelor, iar mulți moldoveni aleg să ajungă la mare cu avionul. Imaginează-ți următorul scenariu: ai cumpărat biletele la avion cu câteva luni înainte de marea vacanță, ai rezervat un hotel exclusivist, ai stabilit principalele obiective turistice pe care vrei sa le vezi, iar acum, după ce ai întocmit lista locurilor ce merită să fie vizitate, te pregătești de călătoria propriu-zisă.
Chiar în momentul în care totul pare că merge strună și vacanta mult așteptată începe, afli ca zborul are o întârziere de câteva ore sau chiar este anulat. Acest scenariu este des întâlnit în industria aviatică. Află ce trebuie să faci în astfel de circumstanțe și care sunt drepturile tale.
Refuzul la îmbarcare
Potrivit legii, în cazul în care reprezentanții unei companii aeriene anticipează un posibil refuz la îmbarcare, aceștia trebuie să identifice persoane care merg în aceeași direcție și sunt dispuse să renunțe la zbor în schimbul unei îndemnizații care este negociată de pasager și reprezentanții companiei aeriene.
În cazul în care numărul voluntarilor care sunt dispuți să renunțe la zbor este insuficient pentru a permite îmbarcarea celorlalți pasageri cu rezervări, operatorul aerian poate să refuze îmbarcarea pasagerilor împotriva voinței acestora. În acest caz operatorul aerian este obligat să le acorde oamenilor imediat despăgubiri și asistență.
Anularea zborului
În cazul în care zborul este anulat, compania care operează zborul trebui să le ofere asistență pasagerilor. Este vorba de mese și băuturi răcoritoare, direct proporționale cu timpul de așteptare;
Cazare hotelieră:
— în cazul în care este necesară o ședere de una sau mai multe nopți sau în cazul în care este necesară o ședere suplimentară față de cea prevăzută de pasager;
— transportul dintre aeroport și locul cazării (hotel sau altele).
La fel, pasagerii au dreptul la două apeluri telefonice gratuite și de a trimite gratuit mesaje prin telex, fax sau e-mail.
Persoanele vor primi o compensație din partea operatorului aerian, cu excepția în care intervine oricare din următoarele situaţii:
— în cazul în care sunt informați despre această anulare cu cel puțin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută;
— în cazul în care sunt informați despre această anulare într-un termen cuprins între două săptămâni și șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cu cel mult două ore înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de patru ore după ora de sosire prevăzută;
— în cazul în care sunt informați despre această anulare cu mai puțin de șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de două ore după ora de sosire prevăzută.
În cazul în care pasagerii sunt informați despre anulare, acestora li se oferă explicații privind posibilitățile de transport alternative. Operatorul aerian nu este obligat să plătească compensații în cazul în care poate dovedi că anularea este cauzată de împrejurări excepționale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile.
Întârzierea zborului /Dreptul la compensație
— 250 de euro pentru toate zborurile de 1500 kilometri sau mai puțin;
— 400 de euro pentru toate zborurile cuprinse între 1500 şi 3500 kilometri;
— 600 de euro pentru toate zborurile mai lungi de 3500 de kilometri;
Pentru stabilirea distanței se ia în considerare ultima destinație unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului. Plata compensației se va efectua în lei moldovenești la cursul Băncii Naționale a Moldovei, la data achitării acesteia.