CHIȘINĂU, 25 iul — Sputnik. Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi precipitații abundente sub formă de ploaie, însoțite de descărcări electrice pe întreg teritoriul țării.
Maximele temperaturii aerului vor fi de +26.. +31 de grade Celsius.
La Chișinău, Călărași și Tiraspol se așteaptă maxime de până la +29 de grade Celsius, iar la Orhei, Dubăsari și Ungheni de +28 de grade Celsius.
Cel mai cald va fi la sud — maximele vor ajunge la +31 de grade Celsius la Cahul, Comrat și Ceadâr-Lunga și +30 de grade Celsius la Ștefan Vodă, Leova și Cimișlia.
La Edineț, Râbnița și Bălți, termometrele vor arăta +27 de grade Celsius, iar la Briceni și Soroca vor fi maxim +26 de grade Celsius.