Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Doi bănuiți în dosarul ”Gărilor şi Staţiilor Auto” au fugit. CNA, pe urmele lor

CNA continuă șirul reținerilor în dosarul ”Gărilor şi Staţiilor Auto”. Unii bănuiți au fugit din țară.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 iul – Sputnik. Numărul persoanelor cercetate penal în dosarul ”Gărilor şi Staţiilor Auto” a crescut de la 23 la 27. Astăzi alți patru angajaţi ai instituţiei au primit statut de bănuit, doi dintre care au fost anunţaţi în căutare. Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), aceştia sunt suspectaţi de complicitate la crearea schemei de colectare ilicită de mijloace financiare pentru acoperirea mai multor abuzuri comise în domeniul traficului de pasageri.

Procurorii au eliberat în ajun două persoane din cele 12 reţinute marți, acestea fiind cercetate în stare de libertate, având interdicţia de a părăsi localitatea.

”Bănuiţii au făcut declaraţii pe marginea cazului şi cooperează cu ancheta”, anunță CNA.

CNA a aplicat lovitura de grație mafiei din transporturi

Marți, 23 de angajaţi ai „Gărilor şi Staţiilor Auto”, printre care şefi de filiale teritoriale, dispeceri, controlori şi casieri au fost anunţaţi că sunt bănuiţi de corupere pasivă, activă şi abuz de serviciu. Aceştia ar fi colectat milioane de lei pentru acoperirea unor pretinse nereguli din domeniul transporturilor. Şoferii de curse naționale și internaționale erau obligaţi să transmită zilnic sume fixe de bani casierilor care, la rândul lor, acumulau până la finalul zilei banii de la conducătorii tuturor mijloacelor de transport care intrau în Gară, după care transmiteau banii mai departe, conform ierarhiei. În urma investigaţiilor, s-a constatat că suma colectată lunar se ridica la 1,5 milioane de lei – bani percepuţi drept mulţumire din partea şoferilor pentru scutirea lor de controale.

Reacția dură a ministrului Gaburici la reținerile efectuate astăzi de CNA>>>

Cu o reacție la cele depistate de CNA și procurorii anticorupție a venit și ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, în subordinea căruia se află Î.S. „Gările și Stațiile Auto”. Gaburici susține că sunt necesare măsuri drastice în acest domeniu.

”Ceea ce s-a întâmplat demonstrează că acțiunile și atenționările făcute de când am venit în funcția de ministru sunt în direcția corectă și trebuie urgentate toate soluțiile cu care a venit ministerul pentru a eficientiza și revedea tot domeniul de transport”, a spus ministrul.