Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce se va întâmpla cu prețurile la apartamente: Piața imobiliară, în cădere liberă

Dacă acum zece-cincisprezece ani apartamentele erau la mare căutare, acum situația est total diferită, iar experții sunt de părere că prețul acestora va continua să sacadă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 iul — Sputnik. Numărul de locuințe date în folosință a scăzut dramatic în ultima perioadă, diminuându-se cu un sfert comparativ cu anul trecut.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în ianuarie-martie 2018 au fost date în folosință 1119 locuințe (apartamente și case individuale de locuit) cu suprafaţa totală de 91,2 mii de metri pătrați. În comparație cu ianuarie-martie 2017, acest indicator s-a diminuat cu 25,6%.

Apartamente sociale pentru 93 de familii din orașul Nisporeni

Chiar dacă ponderea cea mai mare a locuinţelor date în folosință s-a înregistrat în mediul urban — 978 de locuințe cu suprafaţa totală de 74,0 mii de metri pătrați, numărul acestora a înregistrat o descreștere de peste 30 la sută faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-martie 2017.

În mediul rural, în primele trei luni ale anului curent, au fost date în folosință doar 141 de locuințe cu suprafața totală de 17,2 mii de metri pătrați sau cu 4,9% mai mult faţă de ianuarie-martie 2017.

De menționat că a fost înregistrată o scădere drastică a numărului de locuinţe date în folosință și în municipiul Chişinău, de peste 36 la sută.
Experții menționează că, acum zece-cincisprezece ani, imobilele în Chişinău erau la mare căutare, iar construcţia de locuinţe se dezvolta într-un ritm alert. Această cerere sporită de apartamente în Chişinău se explică prin faptul că moldovenii din localităţile rurale, care plecau atunci la muncă în Rusia sau în ţările europene, îşi legau totuşi viitorul de Republica Moldova şi doreau să-şi cumpere cu orice preţ o locuinţă în Capitală.

Astăzi se înregistrează tendinţe total diferite: cetăţenii noşti nu mai vor să trăiască în ţară şi pleacă peste hotare cu tot cu familii, scoţând la vânzare casele şi apartamentele pe care le au în Chişinău.

Reparațiile în apartamente vor fi interzise? Ce se schimbă în Moldova

Potrivit expertului economic Viorel Gârbu, un principiu de care se ghidează actualmente populaţia este să trăiască acolo unde pot să câştige un salariu. Pornind de la acest principiu, oamenii consideră că nu are sens să achiziţioneze imobile în Chişinău, dacă sursa lor de venit se află într-o ţară UE sau în Rusia. Iar căderea bruscă a preţurilor la locuinţe este condiţionată de exodul masiv al populaţiei în alte ţări, a subliniat acesta.

Și economistul Veaceslav Ioniță este de părere că 2018 va fi anul în care locuințele se vor vinde la prețul minim din ultimii 3-4 ani".

Potrivit lui Ioniță, industria construcțiilor a înregistrat un record în anul 2017. Numărul de apartamente date în folosință a fost cel mai mare de la obținerea independenței Republicii Moldova. După 2014, dezvoltatorii și-au redus drastic alocațiile în investițiile de capital, în lipsa unor contracte cu statul și cu agenții economici, la fel ca și pentru bănci, persoanele fizice sunt salvarea.

Cum să evităm escrocheriile imobiliare, la ce detalii trebuie să fim atenți>>>

"De aceea, companiile de construcții depun toate eforturile pentru a vinde imobile chiar și la un preț mai redus", susține expertul.