Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Scandalos: Polițiștii au încasat prime de zeci de mii de lei din amenzile date șoferilor

Cea mai mare primă încasată de un polițist pentru amenzile aplicate conducătorilor auto a fost de aproape 60 de mii de lei, în condițiile în care pentru întocmirea procesului verbal unii agenți constatatori au nevoie de doar 2-3 minute.
Sputnik

CHIȘINĂU, 8 iul — Sputnik. Milioane de lei au ajuns deja în buzunarele polițiștilor care au documentat cazurile de încălcare a Regulamentului circulației rutiere.

Potrivit Ministerului de Interne, pentru achitarea stimulării financiare în anul 2018, Inspectoratului General al Poliției i-a fost alocată suma de 38,2 milioane de lei, iar aproximativ 13 milioane și jumătate din aceasta a ajuns deja în buzunarele polițiștilor, pentru amenzile aplicate șoferilor.

Află cum polițiștii îți vor băga legal mâna în buzunar și vor mai fi și premiați

Decizia prin care au fost stabilite primele pentru polițiști, în valoare de 25 la sută din suma amenzilor aplicate șoferilor, care ar fi trebuit să descurajeze corupția în rândul polițiștilor, nu a îndreptățit nici pe departe așteptările.

Acest lucru a fost recunoscut chiar de Ministerul de Interne care a venit cu un proiect de lege prin care unii agenți constatatori nu vor mai putea beneficia de respectivele prime, iar valoarea acestor stimulări financiare nu va putea depăși trei salarii minime pe economie.

Un număr restrâns de polițiști s-a ales cu prime de sute de mii de lei

Chiar dacă suma amenzilor aplicate, dar și a celor achitate s-a majorat în primul semestru a anului curent, primele enorme pe care le-a obținut un număr restrâns de angajați au provocat nemulțumiri printre polițiști si au sporit riscul unor abuzuri din partea agenților constatatori.

Ministerul menționează că primele sunt acordate trimestrial și constituie un sfert din suma amenzilor încasate, iar cei care au beneficiat de cele mai mari stimulări financiare au fost angajații Poliției din cadrul Centrului unic de monitorizare şi coordonare al Inspectoratului Național de Patrulare (CUMC).

Înainte de a se urca la volan, șoferii vor trebuie să-și umple buzunarele cu bani>>>

Doar în perioada trimestrului I al anului 2018, suma încasată de către 21 angajați ai CUMC a constituit peste 340 de mii de lei sau șase la sută din suma totală alocată. Iar suma maximă care i-a revenit unui singur angajat a fost de aproape 24 de mii 500 de lei.

În trimestrului II, suma încasată de către 24 angajați ai CUMC a constituit aproape 745 de mii de lei sau 10% din suma totală alocată în trimestrul respectiv. Aproape 60 de mi de lei din această sumă i-au revenit unui singur angajat.

Ministerul recunoaște riscurile de abuzuri din partea polițiștilor

Este lesne de observat că în timp de un trimestru primele pe care le-au încasat aceștia sa-u dublat. În condițiile în care angajați ai CUMC nu depun practic niciun efort, pentru întocmirea unui proces verbal aceștia având nevoie de doar 2-3 minute, constată Ministerul.

Polițiștii de Patrulare, surprinși cu camera făcând asta în satul Mingir – Video

Spre deosebire de alți agenți constatatori, aceștia nu au nevoie să colecteze probe în vederea demonstrării vinovăției contravenientului, condițiile de infrastructură și mediu, lipsa contestațiilor în instanțele de judecată și altele, pentru că documentarea contravenţiilor de către angajații Poliției din cadrul CUMC are loc prin intermediul Sistemului automatizat de supraveghere a circulaţiei rutiere „Controlul traficului".

Acest lucru a generat un val de nemulțumiri și reacții negative în interiorul efectivului polițienesc, destabilizând climatul moral psihologic.

Totodată, instituția de profil constată că norma respectivă comportă riscuri de abuz de drept din partea agentului constatator "or, acesta favorizat de către Parlament, dispunând de forţa de constrângere a statului va aplica amenzi cetăţenilor nu doar în scopurile prevăzute de legea contravenţională, dar şi eventual, în interesul său economic".

Astfel, în scopul eliminării riscurilor relatate Ministerul propune plafonarea primelor încasate de către agenţii constatatori astfel încât acestea să nu depăşească trei salarii medii lunare pe economie. Totodată, contravențiile documentate prin intermediul Sistemului automatizat de supraveghere ar urma să fie excluse din categoria celor pentru care agenții constatatori beneficiază de stimulare financiară.