Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Infractor reținut din întâmplare: Iată ce făcea acesta într-un parc din Capitală - Video

Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce oamenii legii au văzut că acesta manifestă un comportament suspect.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 iulie — Sputnik. Un bărbat de 32 de ani din Capitală este cercetat penal pentru tâlhării. Individul a fost reținut de polițiști în parcul "Dumitru Râșcanu" din sectorul Râșcani, deoarece avea un comportament suspect.

În urma investigațiilor, polițiștii au găsit asupra individului un pachet în care se aflau haine, o mască medicinală și o armă a căror proveniența nu a putut-o explica.

Ulterior, bărbatul a fost condus la Inspectoratul de Poliție a sectorului Ciocana pentru stabilirea tuturor circumstanțelor acestui caz.

(VIDEO) S-a făcut de râs: Un tâlhar înarmat, pus pe fugă de o femeie

Polițiștii au constatat că tânărul a comis, la sfârșitul lunii iunie, două tâlhării în sectorul Ciocana.

În primul caz, individul a amenințat cu un obiect asemănător cu pistolul o vânzătoare pentru ca aceasta să-i dea toți banii pe care îi avea în casă. Ulterior, el a fugit fără ca să-și ducă planul la bun sfârșit.

În al doilea caz, bărbatul a intrat într-un birou de acreditare, a amenințat inspectoarea și a furat peste 2 000 de lei. În urma audierilor, el și-a recunoscut vinovăția. Acesta le-a mărturisit polițiștilor că a comis infracțiunile din cauza unor datorii.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Potrivit legislației penale în vigoare, el riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 la 10 ani.