Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Rusia a impus taxe vamale pentru unele mărfuri americane

Rusia a introdus taxe vamale suplimentare pentru unele categorii de mărfuri din SUA, drept răspuns la decizia Washingtonului de impune noi bariere la importul de oțel și aluminiu.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 iul — Sputnik. Moscova a impus tarife vamale suplimentare pentru un șir de mărfuri americane, potrivit Ministerului rus al Dezvoltării Economice. Respectiva hotărâre a fost semnată de prim-ministrul Dmitry Medvedev.

Decizia vine drept răspuns la introducerea de către Washington a unor taxe pentru importurile de oțel și aluminiu. Măsura se va extinde asupra sortimentului de mărfuri americane care pot fi înlocuite cu cele de producție rusească. Mărimea taxelor va varia între 25-40 la sută.

Efectul bumerangului: Sancțiunile împotriva Rusiei au lovit Europa

În special, măsurile vor viza tehnica de construcție a drumurilor, echipamentele pentru gaz și petrol, instrumentele de prelucrare a metalului și foraj, precum și fibrele optice, a menționat ministrul rus al Economiei, Maksim Oreșkin.

Potrivit lui, prejudiciile pentru exportatorii ruși în urma introducerii de către SUA a tarifelor vamale se ridică la peste 537,6 milioane de dolari.

În prima etapă, volumul taxelor suplimentare la importurile de mărfuri americane va constitui 87,6 milioane de dolari pe an — ceea ce reprezintă o compensare la care Rusia are dreptul, conform regulilor OMC. Alte 450 milioane urmează să fie colectate în următorii trei ani în cazul în care OMC va decide că noile măsuri ale SUA contravin regulilor stabilite.