CHIȘINĂU, 4 iul — Sputnik. Membrii unui grup criminal, originari din Chișinău, sunt cercetați penal pentru organizarea emigrării ilegale a cetăţenilor moldoveni în Regatul Belgiei şi în alte ţări ale Uniunii Europene.
Bărbații au fost filați de oamenii legii pe parcursul a tre luni. Ei au fost reținuți la începutul lunii iunie, la punctul de trecere Leușeni, în timp ce încercau să iasă din țară. Aceștia luau bani de la clienții lor pentru falsificarea actelor de identitate românești cu care intrau pe teritoriul Uniunii Europene.
În urma efectuării percheziţiilor la domiciliile suspecţilor și în autoturismele acestora, au fost depistate şi ridicate calculatoare, telefoane mobile şi cartele SIM, mostre de acte de identitate, carduri bancare, utilajul destinat confecţionării blanchetelor de documente, acte de identitate româneşti falsificate, dar şi documente eliberate de către autorităţile poloneze şi cehe, cu semne vădite de falsificare.
Ofiţerii de urmărire penală şi ofiţerii de investigaţii ai Poliției de Frontieră, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale urmează să identifice toate persoanele implicate, precum şi a veniturilor ilicite obţinute de către aceștia.
”În prezent doi bănuiți se află în arest la domiciliu, iar al treilea suspect este plasat sub arest preventiv”, anunță Poliția de Frontieră printr-un comunicat.
Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă o amendă de la 1150 la 1350 de unități convenționale sau închisoare de la 5 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.