Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Profesor de la Hâncești, cercetat penal pentru corupere pasivă

Un profesor a cerut bani de la un tânăr pentru ai pune nota maximă la teza de licență.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 iun — Sputnik. Un profesor de la un colegiu din orașul Hâncești a ajuns în vizorul ofițerilor CNA și procurorilor anticorupție după ce ar fi cerut bani de la un student. Bărbatul este acum cercetat penal, fiind bănuit de corupere pasivă.

CNA: Sechestru de milioane de lei și peste 30 de dosare penale într-o săptămână

Pe parcursul documentării cazului, s-a stabilit că profesorul ar fi pretins și primit remunerări ce nu i se cuvin în sumă de 3 500 de lei pentru a favoriza studentul la susținerea tezei de licență, astfel încât acesta să obțină nota 10.

În cadrul urmăririi penale au fost întreprinse măsuri speciale de investigație în vederea acumulării materialului probator. O parte din bani au fost transmiși profesorului sub controlul reprezentanților CNA. Ulterior, când a trebuit ca tânărul să transmită a doua tranșă, profesorul a fost prins în flagrant de ofițerii CNA. 

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.