Este important ca beneficiarii să-și cunoască drepturile în cazul prestării serviciului de taxi, precum și obligațiile șoferilor/companiilor de transportare a pasagerilor cu taxiul. O spune avocatul Cristina Oglinda. În cadrul unui interviu pentru Sputnik Moldova, ea a oferit sfaturi utile de care trebuie să ținem cont atunci când apelăm la aceste servicii.
"Când urcăm în mașina de taxi, trebuie să ne asigurăm că acest mijloc de transport aparține unei companii de taximetrie autorizate. În interiorul autovehiculului trebuie să fie curat și bineînțeles în salon trebuie să vedem instalat taximetrul ce calculează distanța parcursă și emite bonul de casă. De asemenea în interiorul autovehiculului trebuie să fie la vedere ecusonul cu numele şi fotografia conducătorului auto, precum și denumirea agentului transportator, deci a companiei", a declarat Cristina Oglinda.
Deseori, pasagerii sunt speriați atunci când șoferii de taxi aleg să se deplaseze pe străzi mai puțin cunoscute pentru ei, spre exemplu prin curțile blocurilor, parcuri sau chiar păduri.
"În asemenea situație, pasagerul este în drept să solicite de la șoferul de taxi deplasarea spre destinația finală pe orice traseu deschis circulației publice. Mai mult ca atât, în calitate de pasager sunteți în drept să-i solicitați șoferului de taxi să vă prezinte buletinul de verificare metrologică a taximetrului, certificatul de competență profesională a șoferului și foaia de parcurs", spune avocatul.
Menționăm că taximetriştii nu au voie să fumeze în interiorul mașinii, să utilizeze telefonul mobil în timpul conducerii mijlocului de transport, să folosească aparate audio şi video fără permisiunea pasagerilor. În cazul în care consumatorul consideră că i s-au încălcat drepturile în cadrul prestării serviciului de taxi, acesta trebuie să se adreseze cu o reclamație către agentul economic prestator de serviciu. Dacă acesta nu-i respectă drepturile, conform prevederilor legale, consumatorii trebuie să se adreseze către Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței.
Autor: Valeria Fortuna