BUCUREŞTI, 16 iun — Sputnik, Doina Crainic. Rainer Wendt, șeful principalului sindicat al politiştilor germani (DPolG), și Jörg Radek, reprezentantul unei alte uniuni a poliției (GdP), au vorbit, într-un interviu pentru Sputnik Germania despre ceea ce cred cu privire la uciderea și violarea, de către migranți, a femeilor din Germania.
„Susanna (adolescenta moldoveancă ucisă recent, n. red.) este moartă. Nu este numai tristețe și uimire, ci și furie și indignare", a scris Rainer Wendt pe Facebook, adăugând că este îngrijorat cu privire la viitorul țării sale.
„Ce se va alege din țara noastră dacă permitem unor oameni să vină, să comită multe crime, chiar crime teribile, și totuşi să se mişte liber, evident, gata să lovească din nou în orice moment… Ce se va alege din democrația noastră dacă cei aleși persistă în a ignora voința celor care le-au dat puterea?… și mă gândesc și la criminali. Îi voi vedea cu adevărat supuşi judecăţii într-o instanţă? Cu un rânjet pe față pentru victimă și dispreț pentru țara noastră? ar trebui să ardă în iad, asta vreau", a spus Wendt, care nu şi-a putut reţine indignarea.
De asemenea, președintele partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, și-a exprimat indignarea într-o înregistrare postată pe pagina sa de Facebook (care a acumulat peste 6 milioane de vizualizări!).
„Maria din Fribourg, Mia din Kandel, Mireille din Flensburg și acum Susanna din Mainz: cei care au copii, poate chiar o fată de această vârstă, știu că teama pentru copiii lor dragi crește cu fiecare dintre aceste crime. Uciderea Susannei este rezultatul a ani întregi de iresponsabilitate organizată și de eșecuri flagrante în politicile cu privire la azil și imigrație", a spus aceasta.
Rainer Wendt a declarat pentru Sputnik că înțelege această furie.
„Furia vine din faptul că oamenii nu înțeleg că aceste acte sunt comise de oameni care nici măcar nu aparțin țării noastre. Cu alte cuvinte, aceştia n-ar fi trebuit niciodată lăsaţi să intre și nu au dreptul să fie aici", a comentat ofițerul de poliție.
Rainer Wendt și uniunea sa salută „explicit" proiectele ministrului federal de Interne Horst Seehofer, care prevăd crearea unor centre de detenție. În aceste centre se va asigura identificarea și înregistrarea persoanelor până când cererea lor de azil va fi acceptată sau refuzată.
„Susţinem, de asemenea, faptul că o mai bună protecție a frontierelor naționale va împiedica intrarea în ţară a persoanelor care nu au acest drept", a adăugat el.
Pe de altă parte, Jörg Radek de la GdP nu consideră că există o legătură între cazul Susanna și faptul că centrele de detenție nu au fost încă înfiinţate. Discuția pe această temă nu face decât să distragă atenția de la o „politică imatură cu privire la imigraţie". El crede că aceste centre ar putea chiar da naştere la mai multe fapte de agresiune, întrucât „dacă introduci un număr mare de oameni într-un spațiu îngust, creezi agresiune".
Susanna Feldmann, de 14 ani, a fost violată și ucisă pe 22 mai în Germania. Trupul ei a fost găsit în apropierea orașului Wiesbaden. Potrivit poliției, suspecţii sunt doi solicitanți de azil, un irakian și un turc. Irakianul, pe nume Ali Bashar, a plecat cu familia sa în Irak, înainte de a fi extrădat în Germania.