CHIȘINĂU, 12 iun — Sputnik. În luna martie 2000, ghețarul „B-15" avea aproximativ 11 mii de kilometri pătrați și era considerat cel mai mare de pe Pământ.
Din 2000 încoace, uriașa bucată de gheață plutește pe apele oceanelor, parcurgând în total o distanță de peste 10 mii de kilometri. Cercetătorii însă nu au vești bune, transmite earthsky.org.
Imaginile surprinse de pe Stația Spațială Internațională arată că ghețarul „B-15" se îndreaptă acum spre sudul oceanului Atlantic.
Acolo apele sunt mai calde, iar experții NASA estimează că din această cauză, ghețarul se va topi și va dispărea complet. Topindu-se, ghețarul va provoca consecințe grave pentru fluxul și refluxul apei din regiune.
În prezent, uriașul ghețar este rupt în mai multe bucăți mici, dintre care doar patru sunt mai mari de 68 kilometri pătrați (dimensiunea minimă care permite monitorizarea lor).
Specialiștii precizează că ghețarii care ajung în apele mai calde se topesc foarte repede.