Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Miroase a demisii la Calea Ferată – ultimatumul dat de ministrul Economiei

Chiril Gaburici: Dacă administrația CFM nu va întreprinde acțiunile stabilite, vom lua măsurile de rigoare.
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 iunie – Sputnik. Oficialii de la Ministerul Economiei și Infrastructurii au inspectat cum activează Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM). În cadrul ședinței, prezidată de ministrul de resort Chiril Gaburici, s-a discutat despre situația financiar-economică actuală a întreprinderii, dificultățile și soluțiile de eliminare a acestora, prioritățile de dezvoltare a CFM și mecanismele de acoperire a datoriilor salariale, precum și despre majorarea salariilor.

Liberalii pun pe brânci CFM: angajații nu și-au primit salariile de luni de zile

Gaburici a precizat că una dintre prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii este eficientizarea activității CFM. 

”Cer administrației CFM să ia măsuri de optimizare a întreprinderii, în regim prioritar. Au fost stabilite termene exacte și persoanele responsabile de măsurile ce urmează a fi întreprinse. Dacă administrația CFM nu va întreprinde acțiunile stabilite, vom fi nevoiți să luăm măsurile de rigoare”, a declarat Gaburici.

Ministrul a mai precizat la această ședință că trebuie de stabilit un plan de majorare a salariilor pentru fiecare categorie de muncitori. De asemenea, până la 1 iulie, administrația întreprinderii trebuie să elaboreze un Plan de dezvoltare a CFM pentru anii 2018-2020.