Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Deputații au intervenit la bugetul de stat – de unde au luat și unde au dat

Parlamentul de la Chișinău a aprobat, în lectură finală, modificări și completări la Legea bugetului de stat pentru anul 2018.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 iunie – Sputnik. Modificările și completările propuse la Legea bugetului de stat pentru anul 2018 au fost aprobate, joi, de Parlament în lectură finală. Noile modificări presupun majorarea veniturilor cu 963,9 milioane de lei, a cheltuielilor – cu peste 1,3 miliarde de lei, iar deficitul bugetar va spori cu 348,6 milioane de lei.

Parametrii revizuiți ai bugetului de stat pe anul 2018 presupun venituri în sumă de 36 de miliarde 922 de milioane de lei, cheltuieli – în sumă de 41 de miliarde 984 de milioane de lei, iar deficitul bugetar va constitui 5 miliarde 62 de milioane lei.

Deputații rectifică bugetul: Cresc veniturile din impozite și taxe

Potrivit Guvernului, majorarea veniturilor este determinată de creșterea încasărilor din impozite și taxe cu 9,2 la sută, în primul trimestru al anului 2018. Principalele programe de cheltuieli se prognozează a fi majorate cu 1,6 la sută față de cele aprobate.

Cheltuielile presupun realizarea Programului de reparație a drumurilor – 800 de milioane de lei, procurarea ambulanțelor – 105 milioane lei, majorarea normei financiare de alimentare a copiilor din grădinițe și elevilor cu doi lei – 51,2 milioane de lei, dezvoltarea Serviciului național unic pentru apeluri de urgență 112 – 63,6 milioane de lei.

De asemenea, vor fi alocate mijloace financiare suplimentare în sumă de 32, 4 milioane  de lei pentru consolidarea capacităților unor autorități publice create sau reorganizate, precum Autoritatea Națională de Integritate, Serviciul pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul Centrului Național Anticorupție, precum și pentru acoperirea cheltuielilor Comisiei Electorale Centrale în legătură cu alegerile locale. Cu alte 217,2 milioane de lei se vor majora cheltuielile pentru bunuri și servicii.

Proiectul prevede că la finele anului 2018, soldul datoriei de stat se va micșora cu 4,75 milioane de lei, ca urmare a micșorării împrumuturilor externe și prognozei de apreciere a monedei naționale față de dolarul SUA.