CHIȘINĂU, 5 iun — Sputnik. Partidul sicialiștilor nu va forma o coaliție cu forțele de dreapta, a declarat președintele Igor Dodon.
În toamna lui 2018, expiră mandatul actualului Parlament. Potrivit legislației în vigoare, alegerile urmază să aibă loc nu mai târziu decât în trei luni de la expirarea mandatului deputaților sau de la dizolvarea Legislativului. Astfel următoarele alegeri parlamentare ar putea să aibă loc între 30 noiembrie 2018 și 28 februarie 2019. Deputații nu au decis deocamdată ziua desfășurării alegerilor, dar experții presupun că aceasta ar putea avea loc până la sărbătorile de Anul Nou.
"În timpul apropiat, Partidul Socialiștilor va anunța alegeri primare în cadrul formațiunii. Toate circumscripțiile vor avea posibilitatea să-și aleagă cel mai demn candidat. Cred că aceste alegeri vor avea loc cam pe la sfârșitul lunii iunie, ele trebuie pregătite. Noi îi vom alege pe cei mai buni candidați pentru circumscripțiile uninominale, care vor completa Parlamentul cu deputați în proporție de 50 la sută", a declarat Igor Dodon la un post local de televiziune.
El a menționat că nu va fi creată nicio coaliție: "Nu este posibilă o coaliție între socialiști și cei de dreapta".
"Soluția pentru alegerile parlamentare este doar una: o majoritate promoldovenească. Ea poate fi constituită doar de socialiști. Toate sondajele ne dau foarte mari șanse. Noi ne-am menținut ratingul în Chișinău și noi nu l-am irosit pe cel care îl avem în întreaga Moldova", a spus Dodon.
El a mai menționat că o variantă de rezervă ar fi ca socialiștii să constituie o majoritate cu niște deputați independenți.
Șeful statului a mai spus că o majoritatea promoldovenească poate fi constituie doar cu participarea socialiștilor. Fără socialiști, celelalte forțe politice care vor accede în parlament nu vor putea ajunge la o înțelegere ca să formeze această majoritate.