CHIŞINĂU, 4 iunie – Sputnik. În scopul eficientizării procesului de încheiere şi executare a contractelor de achiziție a serviciilor cadastrale, începând cu data de 11 mai, Agenția Servicii Publice a pus în aplicare un contract tip. Acesta poate fi descărcat de pe pagina oficială www.asp.gov.md și completat conform Ghidului privind solicitarea serviciilor cadastrale publicat pe site.
Încheierea şi executarea contractelor menţionate se va efectua prin intermediul Serviciilor cadastrale teritoriale. Astfel, Autoritățile Publice Locale se pot adresa la sediul central al Agenției, la Centrele Multifuncționale sau Serviciile cadastrale teritoriale ale ASP, din raza de activitate a căreia se află localitatea pe care o reprezintă.
Pentru a asigura o evidență strictă a contractelor, documentele semnate vor fi transmise pentru înregistrare Direcţiei generale juridice, resurse umane şi organizare internă a instituției.
Furnizorul de apă va fi amendat drastic dacă nu va încheia contracte cu consumatorii>>>
Anterior încheierea contractelor de achiziție a serviciilor cadastrale era posibilă doar la prezentarea demersului sau a contractului tip la sediul central al Agenției Servicii Publice din municipiul Chișinău.