Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cum și de unde au primit aproape 100 de milioane de dolari unii moldoveni doar într-o lună

Potrivit datelor prezentate de Banca Națională a Moldovei, transferurile în favoarea persoanelor fizice provin din trei zone: din UE, din CSI și din restul lumii.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 mai – Sputnik. Potrivit datelor prezentate de Banca Națională a Moldovei (BNM), în luna aprilie, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de 98,81 de milioane de dolari, ceea ce este în creștere cu 14,6 la sută comparativ cu luna aprilie a anului trecut. 

Moldovenii au dat buzna la casele de schimb valutar ca să schimbe euro și dolarii

Conform provenienței geografice, transferurile în favoarea persoanelor fizice provin din trei zone: din UE – o pondere de 39,9 la sută, din CSI — o pondere de 28,1 la sută și din restul lumii – o pondere de 32 la sută.

În distribuția pe state a provenienței transferurilor în favoarea persoanelor fizice sunt de remarcat transferurile din Rusia cu o pondere de 27, 2 la sută sau 26,84 de milioane de dolari din total, în scădere cu 8 puncte procentuale comparativ cu aprilie anul trecut. Urmează transferurile din Israel – 18,5 la sută ori 18,27 de milioane de dolari, din Italia – 12, 93 de milioane de dolari, SUA – 8,13 milioane de dolari, Germania –6,08 milioane de dolari, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord – 5,44 de milioane de dolari, Franța – 3,63 milioane de dolari, Spania –1,39 de milioane de dolari, Irlanda – 1,25 de milioane de dolari, Turcia –1,10 milioane de dolari, Portugalia și România – câte un milion de dolari.

Pe parcursul perioadei ianuarie — aprilie, volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit 396,34  de milioane de dolari, cu 17,2 la sută mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent.

Banca Națională a Moldovei atrage atenția că transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor nu constau doar din banii trimiși de cetățenii Republicii Moldova care lucrează peste hotare, ci includ și altfel de transferuri.