Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Revoluție în învățământul din Moldova - Unde vor fi alocate 10 milioane de dolari

Parlamentul a ratificat Acordul de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare.
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 mai – Sputnik. Republica Moldova va beneficia de finanțare adițională în valoare de 10 milioane de dolari în cadrul proiectului „Reforma învăţământului în Moldova”. Parlamentul a ratificat Acordul de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, semnat la Chișinău, la 12 martie 2018. 

Roboții înlocuiesc profesorii. În ce țară aparatele automate predau elevilor

Implementarea acordului va permite continuarea reformelor în domeniul educației și asigurarea calităţii în instituțiile de învăţământ primar şi secundar general. Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru dotarea a 160 de instituţii de învăţământ cu laboratoare şcolare şi echipament IT, precum și dotarea a 100 de școli cu materiale şi echipament special pentru elevii cu dizabilități și cu cerințe educaționale speciale. De asemenea, vor fi evaluate și ajustate programele de formare, inclusiv prin includerea noilor module privind sensibilizarea de gen și educația incluzivă, va fi îmbunătățită pregătirea cadrelor didactice de sprijin care lucrează cu elevii cu cerințe speciale, precum și testat un nou mecanism de finanțare a instituțiilor preșcolare.

Acordul prevede realocarea a 1,7 milioane de dolari pentru renovarea a două școli de circumscripție. Inițial, resursele financiare erau prevăzute pentru implementarea unui nou sistem de salarizare a cadrelor didactice și de conducere. Termenul de implementare a Proiectului, conform Acordului de finanțare adițională, va fi până la 30 iunie 2020. 

Proiectul „Reforma învăţământului în Moldova” este finanțat de Banca Mondială, prin intermediul Asociaţiei Internaționale pentru Dezvoltare. Acesta este structurat în trei componente: îmbunătățirea calității educației, optimizarea sectorului educațional și consolidarea capacităților Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în monitorizarea reformei.