CHIȘINĂU, 24 mai – Sputnik. Situație amuzantă astăzi în plenul Parlamentului de la Chișinău. Șeful Legislativului, Andrian Candu, l-a întrebat pe ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, dacă nu știe în ce dată vor fi organizate în Moldova alegerile parlamentare.
Armașu a prezentat astăzi în Parlament proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Legii bugetului de stat pentru anul 2018. În timpul dezbaterilor, deputatul PLDM, Maria Ciobanu, l-a întrebat pe ministrul Finanțelor dacă au fost prevăzuți în bugetul de stat bani pentru alegerile parlamentare în acest an sau cheltuielile sunt stabilite pentru 2019.
”Anul curent vor avea loc alegeri. În bugetul pentru 2018 sunt prevăzuți bani pentru acest exercițiu”, a declarat ministrul.
”Și când anume vor avea loc aceste alegeri”, a întrebat râzând președintele Parlamentului.
Deputatul Maria Ciobanu a venit cu precizarea: ”Eu nu am întrebat acest lucru domnule președinte”.
Deputații de la Chișinău urmează să voteze hotărârea cu privire la stabilirea datei alegerilor parlamentare din toamna acestui an până la sfârșitul sesiunii de primăvară-vară. Până în luna iulie, toate fracțiunile parlamentare vor trebui să convină asupra datei scrutinului.
Scrutinul parlamentar urmează să se desfășoare în perioada 30 noiembrie 2018 – 28 februarie 2019. Codul Electoral al Republicii Moldova prevede că alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului precedent. Mandatul actualului Parlament expiră la 30 noiembrie.
Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu, a declarat pentru Sputnik-Moldova că alegerile parlamentare ordinare din acest an vor costa în jur de 90 de milioane de lei. Potrivit președintelui CEC, această sumă deja a fost prevăzută în Legea bugetului de stat pentru anul 2018.
Din 2018, alegerile Parlamentului se vor efectua în baza unui sistem mixt (proporţional şi majoritar) într-o circumscripţie naţională şi în circumscripţii uninominale. În circumscripţia naţională se aleg 50 de deputaţi în baza votului reprezentării proporţionale. În circumscripţiile uninominale se aleg 51 de deputaţi în baza votului majoritar, câte unul de la fiecare circumscripţie.