Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Alegerile s-au încheiat: Vom avea sau nu turul doi în Capitală

La ora 21:00 s-au închis secțiile de votare în Capitală, în municipiul Bălți și celelalte 5 localități din țară în care astăzi au fost aleși primarii. Acum urmează ca funcționarii electorali să numere voturile și să facă totalurile.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 mai — Sputnik, Sergiu Praporșcic. Este posibil ca în câteva ore după închiderea secțiilor e votare să avem niște rezultate preliminare, dat fiind că participarea la vot a fost una scăzută în municipiile Chișinău și Bălți, cam 35 la sută, respectiv sunt puține buletine de numărat. Dar și numărul localităților în care au avut loc alegeri este unul mic și s-a votat doar pentru funcția de primar, nu și e consilier, ceea ce micșorează cu mult volumul de lucru al funcționarilor electorali.

30 la sută dintre alegătorii Capitalei au participat la vot

Așa că este posibil ca până la miezul nopții să știm deja dacă vom avea sau nu în Capitală turul doi sau avem un învingător din primul tur. Pentru că secțiile de votare s-au închis, ne putem permite să afirmăm că această performanță — să învingă din primul tur — îi poate surâde doar candidatului socialiștilor, Ion Ceban.

Asta pentru că socialiștii au un electorat disciplinat, persoanele în etate s-au prezentat într-o proporție mult mai mare la vot decât tinerii, pentru că suburbiile, care de obicei votează pentru dreapta, au ieșit la vot sub media pe municipiu, iar sectoarele care preferă candidații stângii (Botanica și Râșcani) participarea la vot a fost cea mai activă.

Absenteismul crește șansele de victoria a candidatului socialiștilor. Dar toate aceste sunt doar niște presupuneri pentru că nu putem ști cum au votat oamenii până nu vor fi numărate voturile.

După încheierea scrutinului. Ion Ceban a ținut un briefing de presă în care a spus că în cadrul votului socialiștii nu au sesizat încălcări majore. totodată el le-a mulțumit tuturor membrilor echipei sale pentru eforturile depuse în aceste alegeri.