Invitații emisiunii, deputatul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova Elena Bodnarenco, și expertul Consiliului Autorităților Locale din Moldova Alexandru Morcov au declarat că inițiativa este bună. Dar ei au precizat că autoritățile centrale actuale trebuie mai întâi să se gândească la o descentralizare a administrației publice locale, după care să înfăptuiască această reformă, care, cel mai probabil, va avea loc după alegerile parlamentare din acest an, așa cum a anunțat și premierul Pavel Filip.
Și primarul satului Selemet din raionul Cimișlia, Tatiana Badan, a declarat în cadrul unei intervenții telefonice că este necesară descentralizarea administrației publice locale. Primarul a făcut referire la propria experiență cât de greu îi este atunci când cere bani pentru a realiza unele proiecte pentru locuitorii satului. De ce, vedeți în interviul de mai sus.