Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

UE, declarație șoc despre SUA: "Cu așa prieteni, nu mai avem nevoie de dușmani"

Lovitură pentru Trump - statele UE, decizie comună, cum vor reacționa și pedepsi SUA. Europa avertizează asupra dezechilibrelor create de Washington.
Sputnik

BUCUREȘTI, 17 mai — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "Donald Trump ne-a făcut să ne dăm seama că, dacă avem nevoie de o mână de ajutor, va trebui să contăm doar pe noi înşine", a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, înainte de summit-ul liderilor europeni asupra Balcanilor, desfășurat la Sofia.

Aseară târziu, la Sofia, conducătorii celor 28 de state din Uniunea Europeană au convenit în privința menţinerii acordului nuclear iranian, chestiune în care statele UE vor avea o abordare unitară.

Conform Agerpres, șefii de state şi de guverne europene au decis asupra a două aspecte rezultate în urma deciziei președintelui Trump de a ieși din acordul iranian și de a reimpune sancțiuni economice Teheranului.

Țările UE vor continua să susţină acordul "atât timp cât Iranul îl va respecta" şi vor proteja companiile europene afectate de orice decizie americană care le-ar viza.

Kim Jong Un, revoltat împotriva SUA: "Nu permit gunoaielor umane să arunce cu noroi"

Tot ca o reacție fermă a Europei este și asigurarea că țările UE sunt capabile să răspundă îngrijorărilor SUA asupra rolului regional al Iranului şi asupra programului său de rachete balistice.

În privința ameninţării președintelui american că va impune tarife vamale pentru oţelul şi aluminiul din Europa, țările UE au declarat că "nu vor negocia cu pistolul la tâmplă". În contrapartidă, dacă Trump va elimina exceptarea de la taxele vamale americane exporturile de oţel (25%) şi de aluminiu (10%), țările UE au pregătit contramăsuri asupra produse americane emblematice, sursa citată menționând „blugii, bourbonul sau motocicletele", pe care ameninţă "să le taxeze puternic".

"UE va continua să se lupte pentru un sistem internaţional fondat pe reguli în ciuda recentelor decizii (americane) privind schimbările climatice, tarifele vamale şi Iranul", au declarat reprezentanții UE.

Înaintea summit-ului de la Sofia, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk criticase dur "atitudinea capricioasă" a administraţiei americane, cerând adoptarea unei poziții commune a țărilor UE.

"Uitându-ne la ultimele decizii ale preşedintelui Trump, am putea spune că, cu asemenea prieteni, chiar nu avem nevoie de duşmani", a declarat Tusk. "Sincer vorbind, Europa ar trebui să fie recunoscătoare preşedintelui Trump, deoarece datorită lui am scăpat de toate iluziile, ne-a făcut să ne dăm seama că, dacă avem nevoie de o mână de ajutor, va trebui să contăm doar pe noi înşine", a concluzionat extreme de dur Donald Tusk.

Război împotriva SUA: UE vrea să renunțe la dolar

Reamintim că încă din primele săptămâni ale mandatului Trump, după primele declarații oficiale și decizii al noului președinte american, la Davos au avut loc declarații care conduceau la ideea că între UE și SUA a început un adevărat război, miza fiind globalismul.

Dar, evoluțiile ulterioare și "atitudinea capricioasă" al lui Trump, plus deciziile sale din Orientul apropiat și Israel, au complicat și mai mult situația mondială. Rezultatele sunt imprevizibile — iar actualmente nu se mai poate vorbi de țări ferite de "uraganul" Trump — în ciuda sistemului cvasi-autarhic al Rusiei lui Putin și al globalizării investițiilor (constructive) chineze.

Altfel spus, în ciuda unor manevre politico-diplomatice de excepție, nici măcar Rusia și China nu mai pot garanta că vor reuși să se mențină în afara efectelor generate de dezechilibrul general creat de Donald Trump și cei din jurul administrației sale.