Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Așteptările studenților de la Medicină față de profesori

Cele mai actuale subiecte din domeniul medicinii au fost discutate în cadrul unui eveniment științific internațional desfășurat în Chișinău.
Sputnik
Așteptările studenților de la Medicină față de profesori

Peste 700 de studenți de la Universitatea de Medicină din Chișinău și medici din țară și din străinătate și-au promovat realizările științifice în cadrul congresului internațional "MedEspera 2018". În total, au fost prezentate 127 de lucrări realizate în domeniile: chirurgie, medicină internă, farmacie, stomatologie, etică și deontologie și sănătate publică.

De asemenea, studenții și medicii au avut posibilitatea să discute despre cele mai actuale subiecte din medicină și farmacie cu profesori renumiți din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, România şi Republica Moldova. Subiectul a fost abordat în cadrul emisiunii "Sputnik matinal" de jurnaliștii Maria Dimineț și Dumitru Chitoroagă.  

Studenții și medicii din țară au rămas impresionați de inovațiile prezentate de colegii de peste hotare, dar și de modalitatea de predare a profesorilor străini.

"Ce pot să le împărtășească profesorii străini studenților de la Universitatea de Medicină și tinerilor specialiști? Cred că o altă modalitate de a preda și de a atrage publicul. Peste hotare studentul merge la curs din plăcere. La noi există percepția că studenții sunt obligați să frecventeze cursul. Dar profesorul care predă nu este interesat să atragă. Peste hotare este altfel, studiile sunt interactive, studenții sunt mai mult implicați", a menționat Gheorghe Buruiana, președintele Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină.

La eveniment au participat studenți de la medicină și medici din 13 state.